I-am recenzat o carte recentă a lui CTP. A ieşit bine, hehe. (textul integral este pe elefant.ro/bookmag)

Filmul surd în România mută e o carte utilă. Cristian Tudor Popescu trece în revistă filme de propagandă din istoria României, le rezumă, le pune în context. Fără mari pretenţii filozofice sau de critic de film. Mijloacele de bază în propaganda cinematografică sînt enumerate cu răbdare, sînt interpretate fără volute inutile, deci avem de la CTP o carte didactică (jurnalistul ţine şi cursuri de film de ani buni, iar asta se vede mai ales în structura cărţii), nu un compendiu jurnalistic-stilistic cum ne obişnuise în ultimii ani.

(…)

O paranteză cu ingineri

Revenind la „filmul cu ingineri”, cred că e sectorul cel mai slab interpretat de CTP. Pînă la urmă acolo avem de-a face cu o încăpăţînată pledoarie pentru specialistul întors la munca de jos, pentru personajul dîrz şi bun, pionierul care colonizează ruralul sălbatic sau care luptă cu imposibilul tehnic, un cowboy la costum care merita ceva mai multă atenţie. Scheme narative rudimentare, intenții dur/propagandistice, dar şi o popularitate imensă și reală a filmului de gen. Un soi de optimism de hollywood roșu peste care C.T.Popescu trece prea ușor. „Inginerul” ca personaj-simbol în cinematografie (şi în literatură) merită numai el o carte întreagă. Inginerul – plecat cîndva ca un tînăr ambiţios din mediul rural şi întors apoi la rădăcini – e pînă la urmă principalul model simbolic (și social) distrus în ultimii 20 de ani. Oare de ce? Doar pentru forţa lui propagandistică anterioară? Să răspundem la aceste întrebări ar însemna să-l vindecăm de mizantropie pe CTP.

Şi apoi, nu este personajul „CTP”, cel compus de scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu, tot un soi de inginer sărac, cinstit şi preocupat de popor, de rădăcini, de simplu și frust? C.T.Popescu este inginer cu acte