Exista perioade ale anului, mai ales in preajma Sfintelor Sarbatori, cand ecranele tv ne sunt impanzite de un personaj, pe numele sau Dan Puric. Nu ma intereseaza artistul Dan Puric si nu am nimic de impartit cu dansul. Omul, Puric, insa, este interesant. Vreau doar sa aduc in fata cititorilor un paradox declarativ, care guverneaza imaginea si atitudinea publica a oratorului Puric.
E drept ca, decat sa te uiti la Simona Sensual sau la precampania electorala a lui Irinel Columbeanu, mai bine stai proptit in fata televizorului, ascultand frazele inaltatoare si pline de piosenie ale lui Dan Puric. Tipul are un discurs legat, centrat pe normele crestine si valorile moralizatoare, care ar trebui sa ne calauzeasca pasii pe aceasta lume. Nu-i un secret ca romanilor le-a placut, intotdeauna, acest tip de cuvantare, exaltanta, patriotica si puternic mistica. Bine ca au ramas doar la acest stadiu, de ascultatori exasperati de Simona Sensual. Insa la altceva as vrea sa ma refer, in continuare.
Din ce am reusit sa urmaresc, Dan Puric ne indeamna sa ne regasim ca neam si popor, prin credinta si purificare sufleteasca. El aseaza in centrul atentiei noastre credinta in Dumnezeu si teama de cuvantul Bibliei. Cu alte cuvinte, Puric propovaduieste o renastere a poporului roman, bazata exclusiv pe improspatarea spiritului si regasirea normelor mistico-religioase de la care ne-am abatut in aceste vremuri grele de tranzitie si criza profunda. In definitiv, Dan Puric spune ca esenta tuturor relelor care macina acest popor se trage din indepartarea de credinta in Dumnezeu. Unii s-au grabit deja sa-l compare cu Nae Ionescu, parintele spiritual la miscarii legionare din perioada interbelica, dar eu nu as merge pana acolo.
Intrebarea este cum sa-l regasim pe Dumnezeu si cum am putea noi, muritorii de rand, sa ne recapatam credinta pierduta in acesta? Cum il
