Revenit miraculos în 77 de zile după grava accidentare la cap, suferită în urma teribilei ciocniri cu Pellissier în meciul cu Chievo, fundaşul român a ajuns iar în cumpănă. Acum însă în carieră.
6 ianuarie 2010. O după-amiază rece de iarnă, cîteva minute după ora 3, la Verona. Pe "Bentegodi", Inter şi Chievo abia reveniseră de la cabine, după o repriză albă, în prima etapă a anului. Chivu nu lipsea din defensiva lui Mourinho, mereu gata de orice sacrificiu, fizic şi tactic, cum a făcut-o de la venirea la Milano.
Ghinionul Pellissier
Minutul 48. Un balon înalt la marginea propriulu careu. Un duel, ca atîtea alte sute în cariera lui Cristi, s-a terminat rău, cu o teribilă ciocnire cu Sergio Pellissier. "În momentul impactului am avut doar senzaţia de teamă. Am înţeles imediat ce păţisem, pentru că am simţit o gaură în cap. Nu mi-am pierdut cunoştinţa decît două sau trei secunde. Îmi amintesc lovitura, nu şi căzătura. Ştiu că era vina mea. Eu trebuia să mă opresc cînd am văzut că nu mai pot ajunge la minge. Pellissier n-a zărit decît o umbră care se ridica, dar era deja tîrziu. Am priceput că voi fi operat de urgenţă, de cum am ajuns în ambulanţă", povestea Chivu.
Născut a doua oară
Era obişnuit cu operaţiile, doar mai făcuse una la umăr în 2008, după Euro. Dar acum era în faţa celei mai delicate cumpene a vieţii. Tragedia prin care a trecut l-a făcut să se simtă născut a doua oară: "Înaintea intervenţiei m-am gîndit la tot ceea ce-i mai rău. Cristian, acum îţi vor deschide capul. Dacă ţi se întîmplă ceva? Şi Natalia, şi Adelina cum se vor descurca, dacă nu vei mai fi la fel? Va mai fi fotbalul viaţa ta?".
Fotbalul conta atunci prea puţin, pentru că pornise într-o cursă contracronometru, în care medicul interist Franco Combi şi specialiştii în neurochirurgie din Verona au învins cel mai sinistru adversar, meritînd cîte un "Balon de A
