Salut aici recentele publicatii ale IICCMER, lucrari menite sa explice si sa interpreteze dinamica (originile, evolutia, involutia, tensiunile interne si criza finala) regimului comunist din Romania intr-o perspectiva stiintifica comparativa si interdisciplinara. Conceptual si metodologic, avem de-a face cu ceea ce numim state of the art, deci contributii sincrone cu tot ce a aparut si apare semnificativ pe plan international. Studiile publicate sunt originale, aduc informatii inedite, se bazeaza pe temeinice investigatii in arhive. Tonalitatea este riguroasa si sobra, perspectivele propuse sunt diverse, evitandu-se monotonia si retoricile partizane, mono-cauzale si emfatice. Apriorismul este respins in numele unui profesionalism al substantei, nu al suprafetelor.
Voi scrie pe larg despre studiile din cele doua anuare recent aparute, cel in limba engleza (“History of Communism in Europe: Avatars of Intellectuals under Communism”), redactor-sef Marius Stan, coordonatori Corina Palasan si Cristian Vasile, si cel in romaneste, coordonat de Adrian Cioflanca si Luciana Jinga. Alaturi de alte publicatii stiintifice remarcabile, intre care “Studii si Materiale de Istorie Contemporana” (SMIC), care apare sub egida Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei (redactor-sef Acad. Dinu C. Giurescu), volumele publicate de IICCMER contribuie substantial la eforturile de asumare onesta, lucida si demistificatoare a trecutului totalitar. Cordiale felicitari coordonatorilor, redactorilor si autorilor de studii, comentarii si recenzii. Prin asemenea lucrari, cercetarea stiintifica a comunismului in Romania probeaza ca se gaseste intr-o faza de rodnica maturitate.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a reluat publicarea Anuarului institutului, printr-un număr dublu (nr. V-VI, 2010-2011) având tema Represiune și control s