Bărbatul deţinea legal armele, dar pentru că nu avea autorizaţie de vânătoare, este acuzat acum de braconaj. Oprit în trafic, în maşina acestuia, oamenii legii au găsit carne proaspătă şi organe interne- vânat de căprioară.
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Izvorul Bîrzii- Mehedinţi au oprit, joi seară, în trafic, pentru control, pe DJ 670, în comuna Bîlvăneşti, un autoturism condus de F. Ion (60 ani), din Severin.
La controlul efectuat asupra maşinii, au fost găsite două arme de vânătoare deţinute de acesta în mod legal, dar şi mai multe bucăţi de carne proaspătă şi organe interne vânat căprioară, pentru care nu poseda autorizaţie de vânătoare.
La faţa locului, s-a deplasat echipa operativă complexă din cadrul I.P.J. Mehedinţi care a efectuat cercetarea, fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42, alin. 1, lit. a şi art. 44, lit. a, din Lg. 407/2006.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul A.E.S.P. din cadrul IPJ Mehedinţi.