După ce, recent, am observat că, la finalul anului 2011, primele două personalități în care românii aveau încredere erau Crin Antonescu, președintele PNL și un monarhist declarat, și Regele Mihai, m-am așteptat ca această orientare de moment a românilor către ideea de monarhie să fie exploatată politic. Și nu de către oricine, pentru că a dat oricum foarte prost atunci când regele a fost primit în Parlament de prietenii și colegii de partid ai fostului prim-secretar comunist Ion Iliescu. Și nici de către foștii colegi ai actualului președinte al țării, care nu a scăpat nicio ocazie de a-l înfiera cu o mânie aproape proletară pe ultimul suveran al României. Ci din partea singurului partid care și-a asumat, după revenirea democrației, susținerea monarhiei prin intermediului celui care a fost Corneliu Coposu, și anume PNȚCD.

Astfel, m-aș fi așteptat ca țărăniștii, pironiți de ani buni la procente subunitare, după ce, în sfârșit, și-au terminat, cel puțin din punct de vedere juridic, luptele intestine, să-și aducă aminte de tradițiile de partid istoric și să marșeze pe ideea readucerii regelui pe tron, având de partea lor și creșterea substanțială a simpatiei pentru acesta, determinată de extraordinarul discurs din 25 octombrie 2011. Ar fi fost o mișcare extrem de îndrăzneață, care ar fi șocat și impresionat în egală măsură un electorat încă derutat în perspectiva anului 2012. Numai că, din motive neclare, atât țărăniștii, cât și alte forțe care ar putea câștiga foloase electorale pentru ele și foloase pentru țară alegând să readucă monarhia în dezbaterea publică, ezită să o facă. Pasămite, problema ar fi principele Radu, despre care se spune că nu ar fi pe placul vechilor monarhiști. Se uită însă că același principe, care a crescut enorm de la actorașul de provincie care era în momentul căsătoriei cu principesa Margareta, este un om educat, cult, elegant și cu știi