* au fost analizate cauzele eşecului din derby-ul cu Rapid * tot joi s-a hotărât întărirea lotului cu două jucătoare * echipa va pleca duminică în cantonament la Lepşa
Joi dimineaţă, la sala CSM a avut loc o şedinţă în care au fost analizate evoluţiile voleibalistelor brăilene din partida pierdută pe teren propriu în faţa rapidistelor. La întâlnire au participat staff-ul administrativ şi cel tehnic al echipei de volei, adică oamenii care conduc destinele formaţiei CSM Comision şi, bineînţeles, jucătoarele.
Cu acest prilej, preşedintele şi fondatorul echipei de volei, deputatul Viorel Balcan, a făcut mai multe recomandări pentru că a considerat că voleibalistele nu au fost pregătite suficient de bine pentru derby-ul cu Rapid.
"La primul punct am făcut o analiză a meciului de volei cu Rapid Bucureşti, pe care l-am pierdut cu 3-2. Am făcut câteva observaţii generale vizavi de omogenitatea echipei, de problemele psihologice pe care le au sportivele, pentru că eu am considerat că la acel meci voleibalistele noastre nu au fost suficient de bine motivate, aşa cum au fost bucureştencele. Am luat decizia ca în perioada următoare să aducem un psiholog care să se ocupe de ele. Eu sper că acest duş rece le va trezi la realitate pe aceste voleibaliste", a punctat Viorel Balcan.
Sursa citată a menţionat că vor fi micşorate unele contracte ale jucătoarelor, dar a vorbit şi despre faptul că echipa trebuie întărită cu cel puţin două voleibaliste valoroase: "Se va face o analiză a aportului jucătoarelor la partidele de până acum şi probabil că vom micşora cel puţin 2-3 contracte. Vrem să ne mişcăm rapid, pentru că am înţeles că perioada de transferări se încheie pe 10 ianuarie şi să ne întărim şi lotul cu două voleibaliste".
Cantonament montan la Lepşa
Tot joi s-a stabilit ca începând de duminică, echipa să plece într-un cantonamen