Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ameninţarea reală pentru economia europeană nu vine din Grecia. Află care este cel mai mare duşman al UE

Publicat in Antena 3, vineri 6 ianuarie 2012 ·

Analiştii economici avertizează că, în timp ce toată lumea se concentrează pe situaţia din Grecia şi Italia, Spania ar fi adevărata sursă de pericol pentru stabilitatea economiei europene. Mediul de afaceri spaniol a fost „sugrumat” de măsurile drastice de evitare a colapsului financiar, iar prăbuşirea pieţei imobiliare a şubrezit sistemul bancar, arată o analiză publicată de Adevărul.

Problemele Spaniei au fost provocate, în mare măsură, de intrarea în incapacitate de plată a Greciei, când pieţele au devenit tot mai reticente faţă de grupul PIIGS - Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania. Guvernele de la Atena, Dublin şi Lisabona au reuşit să evite colapsul numai datorită intervenţiei externe, cu împrumuturi de urgenţă de la UE şi FMI.

În plus, autorităţile de la Madrid au aplicat măsuri dure de austeritate pentru a menţine pe linia de plutire economia, în condiţiile în care pieţele devin tot mai reticente faţă de Spania.

Cea mai mare temere o reprezintă căderea „în gol” a pieţei imobiliare spaniole. Însă spaniolii nu stau mai bine nici cu rata şomajului, care a depăşit 21%, în condiţiile în care Grecia are o rată a şomajului de puţin peste 16%. Peste 4,9 milioane de spanioli nu au locuri de muncă.

În 2011, deficitul bugetar din Spania s-a situat la 9,24% din PIB, apropiat de cel al Greciei, de 10,5% din PIB.

În prezent, datoria publică a Spaniei este de 69,9% din PIB, în timp ce cea a Greciei este de 135% din PIB. În termeni nominali însă, datoria spaniolilor este de 830 de miliarde de euro şi cea a grecilor este de 376 de miliarde de dolari.

Sistemul spaniol bancar se apropie şi el de colaps, în special din cauza prăbuşirii pieţei imobiliare. Potrivit Băncii Centrale a Spaniei, 7,4% din totalul de credite din sistemul bancar spaniol sunt neperformante şi numai patru instituţii de credit a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 13 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 7 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 13 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

15°
dum.

15°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°