Pe musulmanul Ali Mohsin l-a plesnit ruşinea imediat cum a călcat prima dată în România: era vară şi toate femeile umblau pe străzile Bucureştilor pe jumate goale. Aşa ceva el văzuse doar în filme. Era Iadul pe pământ când trecea pe lângă o puştoaică în maiou şi-n pantaloni scurţi. Se ferea de ispită uitându-se în direcţia opusă ori fixându-şi privirea în pământ. Căci era ca şi cum Allah l-ar fi trimis aici, în România, special să-l încerce.

În Pakistanul lui Ali femeile umblau pe stradă aproape camuflate, înfăşurate în ţoale din creştetul capului până-n tălpi. “Dar aici, când am văzut prima oară fete fără haine pe ele, mi-am spus în sinea mea: Doamne, iartă-mă! Allah, tu singur le-ai făcut pe toate fetele astea? Înainte de România, mai stătusem şase luni în Rusia dar acolo fetele purtau haine, poate pentru că era zăpadă”, ne povesteşte Ali.

Au trecut câţiva ani de atunci, iar acum Ali se consideră deja călit: în sfârşit, merge ţanţos printre femei, pe stradă, fără să roşească, la fel ca bărbaţii români. Însă el nu are cetăţenie română, chiar dacă a învăţat bine limba. Locuieşte la Centrul de Cazare Refugiaţi din Bucureşti al ORI, unde aşteaptă să primească oficial statutul de refugiat. A fugit din ţara lui, zice, fiindcă a fost persecutat de regimul politic. Mai multe nu vrea să spună, asta e încă o rană deschisă pentru el. De ai lui nu mai ştie nimic, decât că s-au împrăştiat prin lume care încotro. Dacă vrea să-i adune, nu ştie unde să-i caute pe faţa pământului.

Prima bere din viaţa lui Ali. Aventuri musulmane în discoteci creştine

Acum, realitatea sa este România. Aici a încercat toate plăcerile interzise în Pakistan. Ca musulman, nu fusese niciodată la discotecă; în România, însă, a încercat-o şi pe asta. Însă nu ştie dacă mai are curaj să meargă şi altă dată. Acolo a păţit o ruşine şi mai mare decât în ziua când s-a plimb