Trei persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani sunt cercetate pentru omor calificat, proxenetism şi instigare la omor după ce în urmă cu două luni au pus la cale un plan diabolic prin care să scape de o fată de 16 ani din judeţul Teleorman.
Minora Florina Tănase era dispărută de la domiciliu încă din luna noiembrie a anului trecut, iar familia copilei o căuta cu disperare.
Din păcate, la trei zile după Crăciun aceasta avea să fie găsită moartă la aproximativ un kilometru de Drumul Naţional 61 Ghimpaţi – Găeşti, în zona extravilană a comunei giurgiuvene Vânătorii Mici.
Florina Tănase avea numai 16 ani
În urma necropsiei s-a stabilit că tânăra fusese omorâtă cu două săptămâni în urmă, prezentând urme de strangulare la nivelul gâtului.
Crimă „la comandă”
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Giurgiu sub coordonarea Direcţiei Investigaţii Criminale IGPR, cu sprijinul SRI, au avut nevoie de numai o săptămână pentru a-i descoperi pe făptaşi.
Aceştia sunt Nicuşor G. (20 de ani) din comuna Găiseni, judeţul Giurgiu şi M. R. (16 ani) din Zimnicea, judeţul Teleorman. Alături de aceştia a fost reţinută şi Luiza D. (21 de ani) din comuna Nanov, judeţul Teleorman, care ar fi comandat comiterea crimei.
Cei trei au plănuit uciderea minorei pentru că aceasta intenţiona să alerteze poliţia cu privire la faptul că Luiza D. coordona o reţea de prostituţie şi proxenetism.
I-a tăiat un deget pentru a demonstra că a fost redusă la tăcere
În data de 4 noiembrie, Nicuşor G şi M. R. au dus-o pe Florina în afara localităţii Vânătorii Mici unde a fost ştrangulată cu un cablu şi aruncată în tubulatura canalului de irigaţii.
Pentru a dovedi că „pericolul” a fost îndepărtat, Nicuşor G. i-a secţionat victimei degetul arătător de la mâna dreaptă cu o şurubelniţă după care i l-