Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ameninţările lui Becali au dat roade! Întorsătură spectaculoasă în transferul lui Latovlevici: singurul pas rămas pentru parafarea actelor

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 7 ianuarie 2012 ·

Florin Iacob, agentul fundaşului Iasmin Latovlevici consideră că Gigi Becali este informat intenţionat eronat! Altfel, nu-şi explică atacul virulent la care a fost supus, ieri, de către patronul Stelei.

Transferul lui Iasmin Latovlevici la Saint Etienne s-a transformat, din păcate, pentru fundaşul stânga al Stelei, într-o adevărată telenovelă. Iniţial, înainte de Sărbători, Gigi Becali a anunţat că dacă francezii nu-i oferă în schimbul lui Latovlevici 1.500.000 de euro, atunci tranzacţia nu se face. Însă, la începutul acestui an, după ce patronul roş-albaştrilor a mai scăzut din pretenţii, tot el a dezvăluit că în cele din urmă s-a înţeles cu gruparea din Hexagon pentru 1.000.000 de euro. În aceste condiţii, Florin Iacob şi Latovlevici s-au urcat în primul avion şi au plecat în Franţa pentru a negocia contractul.

"Impresarii jucătorului sunt nişte găinari"

Chiar dacă la un moment dat, transferul părea ca şi rezolvat, Gigi Becali a anunţat joi seara că tranzacţia a picat. "Recunosc că nu mă ocup eu de negocierile acestui transfer, dar am auzit că ăia din Franţa s-au sucit şi vor să ne ofere acum doar 700.000 de euro. Au luat această decizie, deoarece au aflat că l-am transferat pe Pârvulescu. În aceste condiţii afacerea nu se mai face", a spus Becali. Însă, ieri dimineaţă, mai marele Stelei s-a dezlănţuit: "Transferul lui Latovlevici nu mai are loc din cauza impresarilor lui care sunt nişte găinari. S-au apucat să bage tot felul de strâmbe, iar cei de la Saint Etienne ne oferă acum doar 500.000 de euro. Dacă Latovlevici vrea să mai plece de la Steaua, atunci să semneze cu verii mei", a spus patronul Stelei.

"E prost informat"

Contactat telefonic de ProSport, impresarul lui Latovlevici, Florin Iacob a declarat: "Nu înţeleg de ce am fost atacat în acest fel. Ori Gigi Becali este prost informat despre

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 31 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°