Traian Basescu este un tip emotiv. Faptul ca nu s-a temut sa-si arate naturelul, ca a recunoscut ca este supus greselii, doar e om, ba a si mizat pe asta, l-a salvat de cateva ori. Faptul ca uneori se lasa sedus de idei pure, ca si cand ar trai in padure, intr-o coliba, unde mulge capre si se hraneste cu muschi, dupa ce ii arata nordul, cu toate ca nu este lipsit de informatie despre realitatea asta, mai rea decat in visele sale, ma face sa ma intreb la ce ii foloseste.
Ultima mostra de stat cu picioarele in lighean, la malul marii, cu privirile spre locul unde s-a estompat Steaua Polara, este informatia transmisa studentilor din strainatate: "ma vad nevoit sa va spun cate ceva despre Romania, care vreti sa va primeasca inapoi. Ea va asteapta, nu-i mai cereti sa va primeasca inapoi".
Si ce sa faca studentii intorsi acasa, domnule presedinte? Incotro sa apuce? Asta desigur, in eventualitatea ca ideea ca tinerimea inteligenta - unul dintre produsele romanesti cu succes la export - ar dori sa revina in patrie este adevarata. Extrapoland o poveste generoasa, a eternei reintoarceri, sa nu pierdem insa din vedere ca ea reprezinta un mit.
Studentii isi doresc tara sub calcaie, tara unde curajul de a gandi liber nu iti pericliteaza cariera, puterea, sanatatea psihica. Dar si-au retezat visul, deoarece stiu ca nu le este accesibil. Tara lor geme de sechele comunistoide, patroni ipocriti si politicieni lenesi.
Sau poate ca domnul Traian Basescu are parghiile necesare pentru a primeni administratia, educatia, medicina, managementul institutional. Si asta pentru a face loc unor creiere care aduc din sisteme functionale cultura eficientei, pragmatismul pus in serviciul public, nu al grupurilor clientelare, oligarhice - un termen cazut in desuetudine mai nou, ca nu poti vorbi de funie in casa spanzuratului.
Si nu este vor
