Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce nereguli au scos la iveală controalele Curții de Conturi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 ianuarie 2012 ·

La începutul anului, instituția care verifică modul în care s-au cheltuit banii publici în instituțiile din județ a făcut public raportul de activitate pe anul 2010. Mai multe instituții publice, printre care Direcția de Finanțe, Agenția de Ocupare a Forței de Muncă, dar și primării din județ au fost găsite cu nereguli contabile.

Astfel, la Direcția Generală a Finanțelor Publice controalele au constatat faptul că nu s-au extins verificările şi asupra altor impozite în urma constatării, prin Rapoartele de inspecţie fiscală parţială întocmite în scopul verificării deconturilor de TVA, a unor abateri cu consecinţe asupra altor obligaţii bugetare, sau nu s-a avut în vedere apariţia riscului de prescriere a dreptului de a stabili obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor verificaţi.

La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea s-a constatat că operaţiunile economice reprezentând diferenţele rezultate din reevaluarea clădirii şi terenului la finele anului 2010, în sumă de 148.000 lei au fost înregistrate eronat în contabilitate. Diferenţa rezultată din reevaluarea clădirii, înregistrată eronat la finele anului 2010, a fost corectată în luna ianuarie 2011, însă ea a afectat situaţiile financiare ale anului 2010.

La Direcția Sanitar Veterinară nu au fost calculate, înregistrate şi încasate penalităţi de întârziere, în sumă de 27.000 de lei, ca urmare a neîncasării la scadenţă a veniturilor aferente serviciilor prestate.

La Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate ce au necesitat valorificarea la nivelul ministerului, respectiv menţinerea pe funcţia de director a câte două persoane, plătindu-le salariile în mod nelegal.

Primăriile din CA Rosetti, Sf. Gheorghe, oraşul Babadag, municipiul Tulcea și-au fundamentat nerealist proiectele de buget ca urmare a nei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°