Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi tineri din Botoşani distruşi de viteză şi alcool

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 ianuarie 2012 ·

Doi tineri au fost transportaţi în stare gravă la un spital din Iaşi, iar alti trei sunt la spitalul din Dorohoi.

Două persoane au fost grav rănite, iar alte trei au fost rănite uşor, după un accident de circulaţie produs în localitatea Oroftiana din comuna Suharău. Şase tineri cu vârste între 19 şi 25 de ani, se întorceau de la discotecă cu un VW Golf 3.

Aceştia mergeau spre satul Baranca, însă viteza prea mare şi alcoolul consumat au dat de furcă şoferului maşini, Vlad D, de 23 de ani, care nu a reuşit să mai controleze maşina şi s-a izbit violent de un parapet. Bilanţul accidentului este tragic. Trei persoane au fost rănite grav, fiind transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Mavromati.

Doi dintre pasageri au rămas încarceraţi, având nevoie de intervenţia echipelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Un echipaj de descarcerare şi unul SMURD aparţinând Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, precum şi trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dorohoi şi Botoşani au intervenit cât se poate de rapid.

Pentru a scoate cele două victime, de 25 respectiv 18 ani, dintre fiarele contorsionate, s-a acţionat pentru tăierea portierelor şi a cupolei. Pasagerul din dreapta a fost preluat de echipajul cu medic şi transportat la Spitalul Judeţean „Mavromati" Botoşani, iar celelalte patru victime au fost preluate de echipajul SMURD şi celelalte două ambulanţe şi transportate la Spitalul de Dorohoi pentru a fi stabilizate. Ulterior, acestea au fost transferate la Spitalul Judeţean Botoşani. Ulterior, cei doi tineri răniţi grav au fost duşi cu un elicopter la Iaşi, întrucât starea lor se agravase. Şoferul avea o alcoolemie de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 3 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 2 ore
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 5 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°