Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varujan Vosganian acuză SRI și DIICOT în dosarul Romgaz

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 ianuarie 2012 ·

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian afirmă, referindu-se la dosarul Romgaz, că "prima răspundere a SRI și DIICOT este față de cei care conduc țara".

"Nu este posibil ca într-o țară membră a Uniunii Europene, democratică și transparentă, să comploteze șapte ani secretari de stat și adjuncți ai acestora și să producă pagube de peste un milion de dolari, în condițiile în care Parlamentul dă legi, iar președintele le promulgă", a declarat pentru „Adevărul" Varujan Vosganian.

Citeşte şi:

Vosganian: Vreau să fiu audiat, în dosarul Romgaz, împreună cu Băsescu şi Boc

Declaraţiile lui Vosganian au fost făcute în contextul în care DIICOT investighează în ce condiţii au avut acces combinatele chimice din grupul InterAgro la gazele ieftine ale Romgaz. Parlamentul a votat însă o lege în acest sens în 2009.

Un număr de 40 de funcţionari publici aflaţi pe posturi de conducere din Romgaz, din Ministerul Economiei şi din Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) sunt cercetaţi pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Aceleaşi acuzaţii i se aduc şi omului de afaceri Ioan Niculae, patronul InterAgro, care va fi chemat la audieri pe 9 ianuarie.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat ieri că procurorii i-au cerut documente privind piaţa gazelor din perioada când la conducerea ministerului se afla Varujan Vosganian.

Activitatea persoanelor urmărite penal în dosarul Romgaz a fost monitorizată de către ofițerii Serviciului Român de Informații (SRI), care au sesizat DIICOT cu privire la faptul că, începând cu 2005, s-a constituit o grupare infracțională formată din funcționari publici și oameni de afaceri, care "acționează concertat, în cederea păgubirii financiare a societății naționale.

Varujan Vosganian susţine însă că "responsabilitatea SRI este față de cei care conduc ț

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 3 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 2 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 3 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în cinci baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Formula 1: Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 2 ore
Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) s-a impus duminică în Marele Premiu al Spaniei, la Barcelona, reuşind să bifeze a cincea victorie stagională. Plecat din pole-position, Oscar Piastri s-a instalat pe primul loc încă din start, conducând cur

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Copii prinși într-un tobogan gonflabil care s-a dezumflat, la Eforie

HotNews acum 4 ore
Cinci copii au fost prinși, duminică, 1 Iunie, într-un tobogan gonflabil care s-a dezumflat în parcul din Eforie Nord, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Unul dintre ei a fost rănit. La fața locului au intervenit echipaje

UPDATE - Furt de 10 milioane de lei de la sediul central al Poştei Române din Timişoara/ Autorii au fost prinşi la un control de rutină / Precizările Companiei ”Poşta Română” / Mandat de arestare pe 30 de zile pentru un bărbat de 36 de ani - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi care furaseră 16 saci conţinând suma de 10 milioane de lei, de la sediul central al Poştei Române din Timişoara, au fost prinşi în urma unui control de rutină al poliţiştilor. Unul dintre bărbaţi a fost reţinut pentru 24 de ore, iar dumi

Predoiu, în zonele inundate: „Sistemul a funcţionat bine” în Covasna / Situație „aparte” la Salina Praid

HotNews acum 6 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a vizitat duminică zonele afectate de inundaţii din judeţul Covasna, alături de şeful DSU, Raed Arafat, şi de ministrul Mediului, Mircea Fechet. Predoiu a susținut că „sistemul de intervenţie a funcţionat bine” și

O delegație ucraineană merge la Istanbul pentru discuții cu Rusia. Anunțul lui Zelenski

HotNews acum 3 ore
Președintele Ucrainei spune că delegația care se va afla luni în Turcia pentru discuțiile cu Rusia va fi condusă de ministrul Apărării Rustem Umerov, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres. „De asemenea, am definit pozițiile noastre înainte de î

Vremea

București
acum

23°
dum.

15°/26°
lun.

16°/28°
mar.

19°/30°
mie.

20°/31°
Iasi
acum

26°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/25°
lun.

17°/23°
mar.

19°/25°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Timisoara
acum

27°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/30°
mie.

18°/31°