Liderul Bisericii Ortodoxe ruse, patriarhul Kiril, i-a cerut sâmbătă Guvernului să arate mai multă înţelegere faţă de protestele masive care denunţă fraude la alegerile legislative din decembrie, câştigate de partidul premierului Vladimir Putin, relatează AFP.
"Obiectivul protestelor politice exprimate corect este să conducă la o ajustare politică, ceea ce este important", a declarat patriarhul într-un interviu acordat televiziunii publice în ziua Crăciunului pe rit vechi.
"Dacă autorităţile rămân insensibile la aceste proteste, este un semn negativ, un indiciu al incapacităţii lor de a se adapta", a apreciat el. Patriarhul Kiril a fost întrebat care este poziţia Bisericii Ortodoxe în legătură cu manifestaţiile împotriva presupuselor fraude de la scrutinul câştigat de Rusia Unită, partidul lui Putin.
Totuşi, patriarhul a avertizat manifestanţii împotriva manipulării lor, invocând precedentul revoluţiei din 1917, care a condus la victoria finală a bolşevicilor.
"La momentul respectiv am fost incapabili de înţelepciune şi moderaţie. Ne-am distrus ţara. Şi de ce? Pentru că oamenii care participă la manifestaţii în general fundamentate sunt folosiţi foarte abil de forţele politice care aspiră la putere", a explicat el.
Prelatul şi-a exprimat convingerea că autorităţile actuale sunt în măsură să "ia deciziile bune în ceea ce priveşte dezvoltarea ţării şi promovarea prosperităţii sale".
Biserica ortodoxă, care are legături destul de strânse cu regimul actual, poate influenţa opinia publică într-o ţară în care 70 la sută dintre cetăţeni se declară ortodocşi.