”Acea scrisoare este inventata. Persoana aceea nu e din Rosia Montana. Nu exista rosian care sa nu vrea minerit, dezvoltare durabila si un viitor mai bun.” Acesta este primul comentariu, semnat ”Antonia”, la articolul ”Scrisoare către România (Bianca Alaxandra Cobori – ”Roșia Montană, acasă”)”, publicat ieri (vineri, 7 ianuarie), pe VoxPublica. ”@Antonia: Ai dreptate”, o completează instant, ”Norbi”, un alt vajnic apărător al propagandei RMGC.
Reacția (reacțiile) mi-a (mi-au) provocat un zâmbet amar, în amintirea lui Orwell. ”Cine nu e de acord cu propaganda noastră nu există”, ”adevărul suntem noi” sunt mesajele celor care consideră că dețin controlul comunicării în România în problema Roșia Montană, lucru pentru care au plătit bani din greu (peste 7 milioane de euro doar în primele 9 luni ale anului 2011, conform propriilor declarații ale RMGC). Mai mult, acest comentariu scoate la iveală mentalitatea și practicile proprii ale RMGC-ului și ale firmelor de PR, publicitate și comunicare de care se folosesc. ”Acea scrisoare este inventată”, afirmă slujbașii RMGC. Dar, vorba românului, ”cine spune, ăla e”. Obișnuiți să inventeze scrisori și povești despre Roșia Montană, acestor personaje le este greu (de fapt, chiar imposibil) să înțeleagă că există oameni (roșieni) capabili să reziste presiunilor, să le refuze ofertele, să gândească și, mai ales, să acționeze liber și independent.
Pentru propaganda RMGC ”nu există roșian care să nu vrea minerit”. Nu există nici Eugen, nici Călin, nici Andrei, nici Sorin, nici Zeno, nici Estera, nici Rodica, nici Ani, nici Remus, nici alte zeci de roșieni care nu vor minerit. La fel cum nu există Hostelul ”La Gruber” din Roșia Montană (unde scriu, acum, acest articol). Până la urmă, însăși Roșia Montană nu există. Singurul lucru care există e fantomatica localitate Piatra Albă, ”inaugurată” de RMGC în 2007 (cel puțin a
