Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Viciu a revenit acasă din “Regie”

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 8 ianuarie 2012 ·

Una dintre echipele cu mari probleme în Liga 1 de fotbal este Sportul Studenţesc Bucureşti. În lotul acesteia s-au aflat trei jucători târgumureşeni. Unul dintre aceştia este portarul Adrian Viciu, care sâmbătă, 14 ianuarie, va împlini 21 de ani. Ceilalţi doi sunt fundaşul Lucian Cheţan şi portarul Octavian Ormenişan. Adi se bucură că a scăpat din Regie, după ce patronul echipei l-a umilit şi nu l-a mai lăsat nici să intre în vestiar, după ce a depus memoriu împotriva clubului, pentru neplata salariilor. Revenit odată cu înfiinţarea FCM, Viciu şi-a petrecut o perioadă acasă, dar nu i-a fost oferită şansa de a debuta, la cei doar 17 ani. Astfel, a ajuns la Sportul studenţesc, a debutat în Liga 2, unde a jucat 27 meciuri, apoi, alte 17 pe prima scenă. Neplătit din iulie 2010, portarul care de-a lungul carierei a trecut şi pe la echipele de juniori ale lui Atletico Madrid şi Real Madrid a fost supus pentru că a îndrăznit să-şi ceară drepturile financiare. ”Totul a decurs foarte bine cu patronul Vasile Şiman, ne înţelegeam foarte bine, până ajungeam să ne cerem banii. Nu ne era plătită chiria luni de zile şi eram permanent ameninţaţi cu evacuarea. Dacă eram la mare strâmtoare cu banii şi-l sunam, mai primeam ceva mărunţiş. Majoritatea colegilor erau neplătiţi. Pentru că mi-am depus memoriul mai târziu, eu şi Irimia am fost ultimii, nu mă mai lăsa să mă antrenez cu echipa, nu mai aveam voie nici măcar în vestiar ca să mă schimb să mă antrenez singur. Ne cerea să ne retragem memoriul. Până la urmă, după ce am câştigat procesul, cu plata doar până în luna mai, am devenit liber de contract”, a declarat lui Adrian Viciu la revenirea acasă.

Pentru tânărul portar urmează un nou proces, pentru banii datoraţi de clubul la care a activat.

Acasă, nu-i totuşi acasă?

Adrian Viciu nu şi-a făcut loc în lotul FCM, care avea portari mai experimentaţi. În momentul d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace din 2025 se ascunde de peste un an într-un loc secret

HotNews acum 50 minute
Maria Corina Machado, laureata din 2025 a Premiului Nobel pentru Pace, se ascunde într-o locație necunoscută din august 2024, după ce regimul președintelui Nicolas Maduro a declanșat o reprimare brutală a manifestațiilor împotriva opoziției și a man

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

Armistiţiul din Fâșia Gaza a intrat în vigoare. Mii de palestinieni se îndreaptă spre nord

Adevarul acum 40 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, iar trupele s-au retras la liniile de desfăşurare convenite în planul de pace.

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Video Incident șocant într-o benzinărie din Timișoara. Un bărbat a turnat benzină pe el și pe mașină, amenințând că își dă foc

Adevarul acum 28 minute
Un bărbat de 43 de ani a fost reținut după ce a intrat cu mașina într-o benzinărie din Timișoara, a turnat combustibil peste el și autoturism și a amenințat că se va autoincendia.

Ludovic Orban, întrebat dacă Nicușor Dan ar accepta un Guvern PSD-AUR: Va cumpăni și va lua decizii benefice

Mediafax acum 3 ore
Consilierul prezidențial Ludovic Orban consideră că Nicușor Dan este un președinte implicat: „Ca să spun așa, nu e nici un președinte care să fie prea activ, adică în sensul de a sări peste competențele prezidențiale, dar nici un președinte absent,

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 13 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Video LIVE TEXT Ilie Bolojan, la Congresul UDMR: „Partidul a fost și rămâne o punte între România și Ungaria”

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan se află vineri, 10 octombrie, la cel de-al 17-lea Congres al UDMR, organizat în Cluj-Napoca. La eveniment participă și premierul Ungariei, Viktor Orban, iar președintele Nicușor Dan a refuzat să mai vină, deși inițial confirma

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°