Dincolo de toata tevatura iscata de cristiana lui Pirvulescu ramane o concluzie amara: natia asta a noastra produce tot mai putini oameni de caracter. La noi, la romani, cuvantul dat are durata de viata a unei efemeride. Pirvulescu, fara a fi obligat de cineva, a promis incontinuu dragoste eterna lui Dinamo. Declaratii sforaitoare, tricouri purtate, embleme pupate. Brusc, s-a rasucit la 180 de grade si a sarit intr-o clipita in barca marelui rival. Sa ne intelegem. El nu era muritor de foame le Medias, un club care evoluase meritoriu si in Europa, in acest an. Era antrenat acolo de un om deosebit, de mare bun simt, un om rar in peisajul post-decembrist romanesc. Nici Dinamo nu i-ar fi oferit un salariu de muritor de foame. Nu avea de ce sa fie disperat. Nici sa plece de la Medias, nici sa accepte pe nepusa masa oferta Stelei. Daca era dinamovist, precum pretindea apasat, repet, din proprie intiativa, putea sa mai astepte putin. Dar nu a facut-o.
A devenit o obisnuinta la noi ca sub pavaza asa-zisului profesionism sa ascundem fel de fel de personaje cu caracter cel putin indoielnic. Un profesionist adevarat nu saruta steaguri, embleme, nu striga "caine pana la moarte" si alte bazaconii. El stie, sau ar trebui sa stie ca "meandrele concretului" te pot arunca in tabara rivala, din ratiuni pecuniare. In consecinta, el trebuie sa adopte un discurs de profesionist. Altfel, demonstreaza ca vorbele lui nu au nici o valoare. Fiti sinceri: va place sa aveti de-a face cu astfel de indivizi? Cu politicieni care promit si uita, cu colegi sau sefi care promit si uita, cu prieteni pe care crezi ca te poti baza si care te parasesc la primul necaz? Priviti in jur. Cati oameni de caracter vedeti? Cum vreti sa apara acestia si sa se inmulteasca daca noi, romanii, ne inchinam smecherilor, gainarilor, invartitilor, parvenitilor? Daca noi cultivam unsurosii, reptilele si le
