Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancherii imprudenţi, la închisoare

Publicat in Adevarul, duminică 8 ianuarie 2012 ·

Ministerul de Finanţe britanic va include în lista actelor criminale o nouă infracţiune: „neglijenţa corporatistă“.

Guvernul britanic intenţionează să introducă o legislaţie pe baza căreia va putea fi judecat orice şef al unei „instituţii financiare importante pentru sistem" ale cărui acţiuni au avut un efect dăunător semnificativ asupra economiei în general, relatează „Daily Mail".

Anunţul vine cu numai câteva zile înainte de sezonul anual al bonusurilor în cartierul financiar londenez ("City"), care e aşteptat să mai aducă o rundă de prime, în ciuda faptului că economia britanică se află în suferinţă, iar oamenii de rând se descurcă din ce în ce mai greu.

Toate cele trei partide principale din Marea Britanie -conservatorii, liberal-democraţii şi laburiştii - se întrec să ofere cele mai dure politici pentru a rezolva problema „pisicilor grase", scrie „Daily Mail", după ce sondajele lor interne au dezvăluit cât de mare este furia alegătorilor privind nivelul salariilor executivilor din industria bancară.

Măsura ar însemna că şefii executivi ai celor cinci mari bănci - Bob Diamond (de la Barclays), Antonio Horta-Osorio (de la Lloyds TSB), Stuart Gulliver (de la HSBC), Ana Botin (de la Santander) şi Stephen Hester (de la RBS) ar putea intra în închisoare dacă acţiunile lor duc la colapsul băncii şi afectează economia.

Management defectuos

Această măsură vine după indignarea generală creată de faptul că Sir Fred Goodwin, fostul preşedinte al RBS în timpul colapsului acestei bănci, a scăpat de cercetările penale privind acţiunile sale şi chiar a plecat de la conducerea băncii cu o pensie de mai multe milioane de lire.

O sursă a Trezoreriei britanice a confirmat că se lucrează la această nouă legislaţie.„Cei care distrug băncile vulnerabile trebuie să răspundă pentru acest lucru, exact la fel ca aceia care distrug proprietăţi sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, discuție în limba franceză cu președintele Franței, Emmanuel Macron

Mediafax acum 17 minute
„În timp ce contracandidatul meu jignea poporul francez chiar la el acasă, eu am avut un dialog cu domnul Emmanuel Macron, președintele Franței. Alegerile din România sunt extrem de importante pentru viitorul întregii Uniuni Europene iar președintel

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum 34 minute
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum 25 minute
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

Un camion al unei coloane militare FRANCEZE s-a răsturnat pe centura ocolitoare Călimănești

Gandul acum 46 minute
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan s-a răsturnat în zona podului peste calea ferată din localitatea Jiblea Nouă, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești, județul Vâlcea. Coloan

STS anunță că toate sistemele informatice pentru alegerile din 18 mai sunt funcționale și securizate

Adevarul acum o ora
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat vineri, 16 mai, că a finalizat implementarea tuturor cerințelor operaționale stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Biroul Electoral Central (BEC) și Institutul Național de Statist

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere lui Nicuşor Dan să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, având în vedere ”mişcările bruşte şi repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor şi privirea rătăcită”

News.ro acum 3 ore
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere vineri candidatului independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos de specialitate şi că este dispus, dacă

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum o ora
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum 17 minute
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°