S-a făcut sondaj şi a ieşit că suntem gata să murim săraci într-o funcţie de răspundere. Au întrebat aşa: Gheorghe/Vasilico, dacă mâine te-ar pune ăştia mare şmecher pe undeva, tu ai încerca să te îmbogăţeşti prin intermediul corupţiei? Şi a ieşit că opt virgulă cinci inşi din zece n-ar face una ca asta, deşi şase simt că în România, dacă n-o dai pe corupţie, ţi-ai bătut joc de norocu-n viaţa.

Interpretarea rezultatelor are o parte grea şi una uşoară. Adică, din cei 8,5 repondenţi gata de sacrificiu, cel mai uşor e să-l înţelegi pe 0,5. În orice eşantion reprezentativ există victime de accident, molimă, traumatism în care omul şi-a pierdut jumătatea venală din el, rămânând cinstit pe viaţă. Partea grea e cu cei opt rămaşi întregi, dar n-are rost să speculăm. Important e că, deşi au trecut peste noi circa 300 de ani de corupţie neîntreruptă, încă mai ştim ce e bine şi ce dă rău să răspundem într-un sondaj de opinie. În rest, e limpede: marea majoritate avem un fond bun; pe noi funcţia ne termină.

Sigur, procentul mare de cinstiţi declaraţi se înregistrează pe fondul unor erori nepermise comise în ultima vreme, care s-au lăsat cu puşcărie şi au influenţat emoţional opinia publică. S-a creat impresia că un găinar care se deranja din pat chiar şi pentru 50.000 şi un primar care lua şpagă din pepeni înseamnă corupţia din România. Lămuriţi, domne, oamenii: asta e doar ce poate DNA-ul să prindă, nu cât sunt ai noştri în stare să fure. Ce facem acum, ne întoarcem la vremurile de anticorupţie naivă, în care se fura ţara cu totul iar ei pândeau la ORL când pune doctorul laba pe plic?

Fireşte, din sondaj a ieşit iar că Parlamentul e cea mai coruptă grupare din România. S-a enervat un deputat: Manipulare! Da’ de unde ştiu ei? Ce, la noi e ca la spital, să intre oricine şi să vadă că le luăm? Noo. Păi, aici e toată arta: nu poţi să fii primul, dacă aştepţi să-