De aproape doi ani, poetul Laurian Stănchescu se străduieşte să sensibilizeze opinia publică, dar mai ales diferitele instituţii româneşti cu rol de decizie, pentru a face cuvenitele diligenţe în scopul repatrierii osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi. O dorinţă a acestuia exprimată pe patul de moarte – aceea de a se odihni alături de mama sa, în cimitirul din Hobiţa – dar neîmplinită până acum. Dincolo de promisiunile neonorate sau de minciunile spuse cu seninătate de unii dintre cei care ar fi putut face ceva, Laurian Stănchescu a găsit şi găseşte în continuare resursele interioare, dar şi materiale necesare pentru a persevera în demersul său. Nu cedează şi nu se lasă înfrânt. Și asta pentru că a găsit totuşi câţiva oameni inimoşi şi sensibili care l-au încurajat, l-au ajutat şi îl ajută în continuare în demersul său. Evident, fiecare după posibilităţi. Iar asta îi dă tăria de a merge mai departe.

Demersurile pe lângă diverse instituţii n-au avut efect

Laurian Stănchescu consideră demersul său a fi unul de onoare şi demnitate naţională. A încercat să determine implicarea în acest demers a unor instituţii importante ale statului român. În unele situaţii nu a primit nici măcar un răspuns de complezenţă. ”Dorinţa lui Brâncuşi, spune Stănchescu, de a fi înmormântat lângă mama sa, în cimitirul din Hobiţa, este pentru fiecare român o chestiune de onoare şi demnitate naţională. De un an şi jumătate încerc să atrag atenţia autorităţilor române prin proteste iniţiate în faţa Parlamentului României, Guvernului şi a Ministerului Culturii. Aceste instituţii, aşa zise româneşti, au ignorat dorinţa lui Brâncuşi. O consider a fi o atitudine antiromânească. Am lăsat documente şi la Palatul Cotroceni pentru Preşedintele României, dar nu am primit nici un răspuns. Și a trecut aproape un an. Pot dovedi acest lucru…” Au urmat şi alte demersuri birocrati