Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Operaţia la care a fost supus Mircea Lucescu a durat trei ore. Antrenorul a fost operat de o echipă formată din trei chirurgi toracici

Publicat in Adevarul, duminică 8 ianuarie 2012 · ·

Potrivit directorului spitalului Universitar din Bucureşti antrenorul Lucescu va fi operat azi. În urma ultimei investigaţii cu tomograful cantitatea de sânge din torace a crescut şi drept urmare intervenţia chirurgicală va avea loc astăzi.

UPDATE 19.00 Potrivit gsp.ro, operaţia a fost un succes.

UPDATE 18. 50 Operaţia la care a fost suspus Mircea Lucescu s-a terminat. Operaţia a durat aproape trei ore. Antrenorul a fost operat de o echipă de formată din trei chirurgi toracici. Medicii vor susţine o conferinţă de presă în câteva minute.

UPDATE 16: 30 Mircea Lucescu este în sala de operaţii, unde medicii îl supun unei intervenţii chirurgicale pentru a îndepărta din cavitatea toracică o cantitate mai mare de lichid acumulată sub dren.

Mircea Lucescu a fost dus în sala de operaţii imediat după plecarea patronului grupării Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, care a venit să îl viziteze.

UPDATE 16.05

Mircea Lucescu se află în acest moment în sala de operaţie.

UPDATE 15.45

Mircea Lucescu va fi intra în sala de operaţie la ora 16.00. Acesta va fi operat de doctorul Ioan Corduş de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti. Fotbalistul Răzvan Raţ şi doctorul echipei Şahtior vor rămâne în ţară.

UPDATE 15.25

Ultimile analize arată că pacientul are hemoragie internă în cavitatea toracică. Acesta va fi operat în jurul orei 16.00

UPDATE 14.50

Potrivit medicilor, Mircea Lucescu va intra în sala de operaţie azi, la ora 15.00.

UPDATE 14.25

Ahmetov a ajuns la Spital, a venit cu trei maşini marca Mercedes care l-au lăsat pe acesta la intrarea în spital.

UPDATE 14.15

În urmă cu câteva clipe, la spital a ajuns şi fostul preşedinte al Rapidului, Dinu Gheorghe

UPDATE 14.05

La spital a ajuns şi soţia antrenorului. Aceasta a fost adusă de şoferu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°