Ahmetov, patronul echipei Şahtior, a dat declaraţii direct de la intrarea în spital. Acesta şi-a întrerupt petrecerile prilejuite de sărbătoarea Crăciunului pentru a-l vizita pe Mircea Lucescu.
Iată cele mai importante declaraţii ale lui Ahmetov
Jucătorii vor avea o reacţie bună, vor dori să-l ajute pe Mister.
Îi doresc să-şi revină cât mai repede. Am încredere în doctorii din Ucraina pentru că îi ştiu bine, dar Mister are încredere în medicii români.
Vreau să le mulţumesc doctorilor care au grijă de Mister şi sunt convins că aceştia vor face tot posibilul să-şi pună pe picioare cât mai repede.
Mircea Lucescu nu este doar antrenorul echipei mele, ci şi un foarte bun prieten al meu. Voi veni mai des în România de acum încolo.
Mi s-a spus că Miarcea Lucescu a avut noroc că a scăpat cu viaţă. A avut noroc a doua oară, după ce a fost operat în trecut la inimă.
Am fost şocat când am auzit de accidentul lui Mister. Secretara m-a anunţat, imediat am sunat-o pe doamna Neli (n.r. soţia lui Mircea Lucescu) şi m-am informat asupra sănătăţii sale.