Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminalii şi-au condamnat victima la moarte lentă! Bestiile lui Piticu şi Zănoafe

Publicat in Cancan, duminică 8 ianuarie 2012 ·

PONT. Ucigaşii căutau în casa bătrânului patru kilograme de aur În noaptea de 10 spre 11 august 2000, într-o locuinţă din Chitila, a fost găsit cadavrul mutilat al unui bărbat de 65 de ani. Casa era răvăşită, fapt care ne făcea să credem că scopul crimei a fost jaful. S-au demarat imediat cercetările standard pentru astfel de situaţii şi am aflat că în localitate se auzise că fiul mortului ar fi adus din Spania mai multe kilograme de aur, pe care le ţinea în casă. În plus, existau şi doi martori, dintre care unul îl văzuse la ora crimei pe interlopul Daniel Stavarache, zis Dan Şobolanu, care aştepta, lângă o maşină, la poarta celui ucis. Mai mult, din cauză că victima ţipa ca din gură de şarpe, acesta ar fi strigat: "Piticule, Zănoafe, mai încet, mă, cu ăla că vă aude lumea!".

Cercetările ulterioare au scos la iveală că Petre Vasile, alias Piticu, şi Viorel Niculina, cunoscut sub numele de Zănoafe, erau doi infractori extrem de periculoşi, care nu se dădeau în lături de la nimic. Aceştia erau specializaţi în jafuri şi obişnuiau să prade societăţi comerciale după legarea paznicilor ori să dea bunzna în casele oamenilor şi să-i jefuiască. Pentru a-şi atinge scopul, cei doi nu aveau milă de nimeni şi dovedeau un sadism uluitor. Aceştia îşi băteau victimele până când spuneau unde îşi ţin banii şi bijuteriile, iar acolo unde violenţa fizică nu avea efect ajungeau să violeze fiicele sau soţiile celor pe care îi tâlhăreau.

În august 2000, Piticu şi Zănoafe au aflat că băiatul lui Ion Giurea a ascuns în casă patru kilograme de aur pe care le-ar fi furat din Spania. Ca urmare, i-au chemat în ajutor pe Carmeluş Constantin, Mihai Câmpina şi Daniel Stavarache, zis Şobolanu.

Carmeluş Constantin Daniel Stavarache Mihai CâmpinaCei cinci au dat buzna în casă într-un moment în care bătrânul era singur şi l-au bătut încontinuu timp de aproximativ 30 de minu

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 39 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°