“Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat inadmisibile pe 6 decembrie cererile facute de doi reclamanti romani care s-au adresat Curtii impotriva taierilor salariale ale bugetarilor cu 25%, invocand articolul 1, referitor la protectia proprietatii, din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Prin aceasta decizie, CEDO a confirmat hotararea Curtii de Apel din Timisoara (care a respins actiunile reclamantilor) si a constat ca, prin reducerile salariale, statul roman nu a incalcat drepturile omului si ca nu exista vreun drept statuat de Conventie de a primi o anumita suma de bani ca salariu. Sunt amintite, de altfel, alte doua decizii CEDO in care se precizeaza ca:

1. “Conventia nu confera dreptul de a continua sa primesti un salariu într-un anume cuantum [...]” (cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19.04.2007)

2. “[...] este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facând modificarile legislative necesare….politica salariala a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natura salariala fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achita, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o larga latitudine, prin prisma Conventiei, de a stabili politica economica si sociala a tarii” (cauza Kechko c. Ucrainei din 8.11.2005)

Decizia CEDO arata clar ca nu exista un principiu al “drepturilor castigate” care a fost atat de des si mincinos invocat in dezbaterea publica de la noi, in special de reprezentantii opozitiei si lideri sindicali. Nu exista un astfel de principiu (in niciun caz in domeniul drepturilor salariale). Si nu a existat vreodata. Expresia “drepturi castigate” a fost lansata acum cativa ani de fos