Recentele cresteri de accize se inscriu pe linia unor masuri de politica fiscala in mod clar contra-productive economic asa cum a fost si cresterea TVA. Ca si pana acum, aceste decizii fiscale s-au luat fara a se lua in calcul parghii economice alternative sau efectele asupra ansamblului economiei ceea ce dovedeste atat lene intelectuala cat si nepasare fata de bunastarea cetatenilor.
Acelasi efect asupra sustenabilitatii fiscale, dar fara cresterea poverii sociale, l-ar avea cresterea economica si scaderea dobinzilor reale. Dar
pina intelegem ca pentru a creste economic avem nevoie de iesirea din austeritatea de idei putem macar sa reducem dobinda reala !
Binenteles ca o reducere in sfera evaziunii fiscale ar avea efecte incontestabile. Aparent mentinerea economiei gri este un act premeditat pentru a gestiona moralul si apetitul electoral al unei societati pauperizate prin devalorizarea interna a ultimilor ani.
Problema pe care incearca Guvernul sa o rezolve cu aceste cresteri de impozite este sustenabilitatea fiscala . Efectele negative ale cresterii impozitari ca si singura pirghie de atingere a sustenabilitatii fiscale sunt multiple: cresterea efortului social conducind la pauperizare si polarizare, incetinirea emergentei sectorului privat, permanentizarea incertitudinii fiscale, demotivare antreprenoriala si canalizarea energiilor creative catre forme de evaziune.
Reducerea dobinzii reale si cresterea economica pot reprezenta alternative la cresterea taxelor ca si metoda prevalenta pentru realizarea unui surplus bugetar primar .
Pentru a realiza legatura intre dobinzi, crestere si efortul social trebuie ruminat asupra sustenabilitatii finantelor publice si motivatiei din spatele tintelor tratatului de la Maastricht.
Tintele din tratatul de la Maastricht poate sunt ineluctabile dar traiectoria pentru atingerea lor es
