Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prostul dacă nu e şi fudul. Ce caută Antonescu şi Ponta în America?

Publicat in Ziua Veche, duminică 8 ianuarie 2012 ·

Uniunea Social Liberală (USL) va avea în strategia sa pe acest an trei direcţii importante: definitivarea programelor de guvernare, stabilirea celor mai buni candidaţi pentru alegeri şi o agendă a celor doi co-preşedinţi de întâlniri cu înalţi responsabili din Europa şi Statele Unite ale Americii, a anunţat, duminică, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Liderul PNL a declarat, în cadrul unei intervenţii la un post comercial de ştiri, că, pentru desemnarea celor mai buni candidaţi, USL intenţionează să contacteze direct societatea, societatea civilă, neprecizând însă detalii despre modul în care se va face acest lucru. “S-au mai făcut astfel de lucruri în sensul în care societatea civilă a alcătuit dosare de curăţenie ale unor candidaţi sau alţii. Nu e vorba doar de atât. S-au mai făcut alegeri preliminare, PSD prin 2004 a făcut un asemenea exerciţiu.

Noi vrem să facem mai mult. Nu vreau să intru în detalii acum, încercăm să facem un exerciţiu prin care să cerem şi părerea oamenilor în legătură cu diferite variante, cu oamenii în care ei au încredere pe care partidul să-i asume, dar despre care să avem certitudinea că sunt agreaţi de oameni şi că se străduiesc să le preia oamenilor aşteptările, solicitări. E mai mult decât un sondaj de opinie, vom căuta să obţinem un răspuns de la societate prin care să se ajute să ne găsim cei mai buni candidaţi”, a spus Antonescu.

Preşedintele liberal a adăugat că un alt punct important al strategiei USL ţine de relaţiile internaţionale, iar el şi preşedintele PSD, Victor Ponta, au în agendă întâlniri la un nivel politic cât mai înalt cu responsabili europeni şi “poate nu numai”.

“Facem asta nu doar pentru că ne pregătim să guvernăm şi avem nevoie de aceste contacte, dar şi pentru că una din problemele care se pun deschis este că Europa, Statele Unite, trebuie să ştie exact ce se întâmplă în România. Actual

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°