Pe 3 mai 1810, unul dintre cei mai mari poeţi romantici, devenea, cu o oră şi 10 minute, primul om care traversa strîmtoarea Dardanele. De atunci, de peste 200 de ani, în memoria acelor clipe are loc o întrecere
“John, mai citeşte o dată!”, vine rugămintea. “Dar rar, cu intonaţie”… Şi povestea plecă la drum… “Leandru, tînărul din Abydos, prinse drag de Hero, preoteasa Afroditei, ce locuia într-un tur în Sestaos, pe partea europeană a Hellespontului. Noapte de noapte, Leandru înota spre ea. N-avea teamă, dragostea-l călăuzea. Pentru a-l ajuta, Hero îi aprindea un far şi el afla exact unde-l aşteaptă iubita. Aşa azi, aşa mîine. Pînă-n acea noapte rece, cu vînt mult. Leandru n-a mai zărit lumina, s-a sfărmat de ţărm. Cînd i-a văzut trupul rece, Hero s-a aruncat, şi ea, din vîrf de far”…
George Gordon Byron aproape că plînge. E un aventurier englez plecat să cucerească lumea cu al său amic, Hobhouse. Au trecut prin Portugalia, prin Spania, prin Gibraltar, prin Malta. Au ajuns la Hellespont, Dardanelele de astăzi. Aici au auzit de legenda lui Hero şi a lui Leandru. Consulul le-a spus că din vremea zeilor niciun muritor nu a cutezat să înfrunte valurile, să taie strîmtoarea. Aşa că…
Primul, din a doua încercare
Byron, Lordul Byron, a dat să facă traversarea în miez de aprilie 1810. Era cinci după amiaza. N-a ascultat că atunci curenţii au forţă mare şi nu e bine să-i superi, n-a ascultat că gheţurile din munţi abia se topiseră şi apa e rece, n-a ascultat nimic! N-a reuşit, iar cei patru ofiţeri turci care-l urmăreau cu barca l-au adus pe mal mai mult mort decît viu, cu piciorul beteag din naştere abia mişcîndu-se.
Noaptea, n-a dormit. De oboseală sau de ciudă, nu mai ştia. Se gîndea numai la Leandru. “Dacă el a putut, eu de ce n-aş face-o?”, se întreba.
Pe 3 mai, a intrat, din nou, în apă. A zis s-o taie oblic, să se lase pe curenţi, a
