Mircea Lucescu, antrenorul echipei ucrainene de fotbal Şahtior Doneţk, a fost operat cu succes duminică, la Spitalul Universitar din Capitală, pentru îndepărtarea lichidului pleural acumulat în cavitatea toracică.
Operaţia a durat două ore, iar pacientului i s-a făcut anestezie generală şi în prezent se află la secţia de terapie intensivă a spitalului, a precizat Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar. Din echipa echipă complexă care a efectuat intervenţia au făcut parte dr. Elena Copaciu, şefa secţiei terapie intensivă la Spitalul Universitar, Ioan Cordoş, şeful secţiei chirurgie toracică la Spitalul ”Marius Nasta”, d-na prof. Vinereanu etc.
După înlăturarea hematomul datorat fracturilor costale suferite în accidentul rutier de vineri se speră ca starea sănătăţii lui Lucescu să evolueze bine, deoarece ”e un tip robust”. Nu există leziuni ale plămânilor, iar coastele sale au fost fixate, pentru ca durerea postoperatorie să fie mai mică, au precizat medicii. Duminică, Mircea Lucescu a fost vizitat înainte de operaţie de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, patronului clubului Şahtior Doneţk, şi de fiul său Răzvan Lucescu, antrenorul formaţiei Rapid Bucureşti.
Mircea Lucescu, antrenorul echipei ucrainene de fotbal Şahtior Doneţk, a fost operat cu succes duminică, la Spitalul Universitar din Capitală, pentru îndepărtarea lichidului pleural acumulat în cavitatea toracică.
Operaţia a durat două ore, iar pacientului i s-a făcut anestezie generală şi în prezent se află la secţia de terapie intensivă a spitalului, a precizat Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar. Din echipa echipă complexă care a efectuat intervenţia au făcut parte dr. Elena Copaciu, şefa secţiei terapie intensivă la Spitalul Universitar, Ioan Cordoş, şeful secţiei chirurgie toracică la Spitalul ”Marius Nasta”, d-na prof. Vinereanu etc.
După înlăturarea