Patru tineri din Târgovişte au fost săltaţi de poliţişti la scurt timp după ce au primit un colet din Spania, care conţinea 290 de grame de haşiş. Cei patru sunt cunoscuţi ca şi consumatori de groguri, iar trei dintre ei au fost condamnaţi cu suspendare pentru incendierea unui bar de pe Centrul Vechi.
“Biroul Teritorial Dâmboviţa al DIICOT, a organizat un flagrant, în urma căruia au fost depistaţi numiţii P.S., de 20 de ani, I.I., de 19 ani, I.D., de 21 de ani şi A.S., de 20 de ani, toţi din municipiul Târgovişte, după ce au ridicat de la o societate de curierat rapid un colet, expediat din Spania, pe numele unuia dintre aceştia, în care a fost găsită cantitatea de 292 de grame haşiş, ascuns în aparatură electronică.
Cele 4 persoane sunt cunoscute cu preocupări infracţionale pe linia traficului şi consumului de droguri precum şi infracţiuni cu violenţă. De altfel, numiţii I.D şi A.S au mai fost trimişi în judecată de două ori, în stare de arest preventiv, pentru trafic de droguri de risc, fiind condamnaţi de instanţă la executarea de pedepse cu suspendare.
Tot aceste două persoane, alături de numitul I.I., au fost cercetate şi trimise în judecată în stare de arest preventiv în cursul anului 2011,pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere asupra unui local din municipiul Târgovişte, însă instanţa a decis şi în acest caz judecarea lor în stare de libertate”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Faţă de cei patru, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T –Biroul Teritorial Dâmboviţa a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi fiind prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, instanţa a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile.