Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce PDL ar remania guvernul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 ianuarie 2012 ·

Democrat-liberalii iau în calcul o schimbare strategică a componenţei cabinetului Boc, cu scopul de a relansa încrederea electoratului în PDL, înaintea alegerilor din toamnă. Sursa: Foto: Răzvan Vălcăneanţu

De la "nevoia de sânge proaspăt" până la "trezirea unui pacient aflat sub anestezie", termenii în care liderii PDL vorbesc de remaniere arată faptul că guvernul Boc este pus în faţa unei schimbări care să se ridice la aşteptările anului electoral 2012. Pentru a rămâne la guvernare, PDL trebuie să treacă cu bine testul alegerilor din noiembrie şi asta înseamnă în primul rând re­cu­perarea procentelor ştirbite de măsurile de austeritate.

Remanierea guvernamentală are ca scop revitalizarea PDL. Din acest punct de vedere, remanierea trebuie făcută cât mai repede spun partizanii acestei strategii, avansând ca termen sfârşitul lunii ianuarie. Asta pentru ca la începerea noii sesiuni parlamentare lucrurile să fie aranjate, susţin surse democrat-liberale care argumentează că remanierea poate să ajute la sporirea cotei de încredere a prin­cipalului partid de guvernământ. Problema premierului: pe cine aşează pe scaunele celor remaniaţi, căci trebuie să vină cu oameni cu experienţă.

Reîmprospătare, revitalizare, recredibilizare. Remaniere

Principalul susţinător al nevoii de "sânge proaspăt" este al doilea om în stat, Vasile Blaga. "Am spus de mai multe ori că în permanenţă este nevoie de sânge proaspăt. Chiar dacă un coleg ministru îşi face datoria, este nevoie de o reîmprospătare. Acest lucru trebuie discutat în interiorul partidului", sublinia Blaga chiar în acest week-end.

"PDL are nevoie să se trezească, deoarece acum partidul e ca un pacient aflat sub anestezie. (…) O remaniere guvernamentală rapidă, până în 15 ianuarie", a cerut şi Raluca Turcan.

"Afirmaţii făcute imediat după sărbătorile de iarnă", i-a taxat pe colegii săi secretarul gene

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Nicuşor Dan: Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Încerc să nu se ia în calcul nici măcar mărirea TVA de la 19 la 21%

HotNews acum o ora
Președintele ales Nicușor Dan a declarat vineri că luni după-amiază sau marți va începe consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern, iar acestea vor dura 3-4 săptămâni. Despre discuțiile avute cu ministrul Finanțelor, el a s

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Doliu la FCSB. A încetat din viaţă Radu Paligora

Gandul acum 36 minute
FCSB, CFR Cluj şi Farul Constanţa au transmis condoleanțe, după ce fostul medic al celor trei echipe, Radu Paligora, a încetat din viaţă la vârsta de 50 de ani. Radu Paligora a fost medicul FCSB zece ani, în perioada 2004 – 2014. Acesta avea problem

România riscă suspendarea fondurilor europene. Este singura țară care nu a trimis raportul privind reducerea deficitului

Adevarul acum 4 ore
România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pent

Bernadette Szocs și Sofia Polcanova s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bernadette Szocs (30 de ani) și Sofia Polcanova (30 de ani) s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă, în timp ce Adina Diaconu (25 de ani) și Maria Xiao (31 de ani) au fost eliminate. pe care și le-au adjudecat cu 11-7

Trupele germane îşi încep prima misiune permanentă în străinătate după al Doilea Război Mondial. Cancelarul Friedrich Merz spune că „nu are nicio indicaţie că SUA şi-ar retrage trupele din Europa”

News.ro acum 2 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a vizitat joi Lituania pentru a marca prima desfăşurare permanentă a trupelor germane în străinătate de după al Doilea Război Mondial, îndemnând aliaţii să-şi intensifice eforturile pentru a consolida apărarea europe

289 de mineri sunt blocaţi în subteran, la peste 3 kilometri adâncime, într-o mină de aur din Africa de Sud / Compania pentru care lucrează muncitorii face eforturi pentru a-i salva

G4Media acum 34 minute
Compania sud-africană Sibanye Stillwater a declarat vineri că se depun eforturi pentru salvarea a 289 de mineri blocaţi sub pământ într-unul dintre puţurile minei de aur Kloof, de lângă Johannesburg, relatează agenția de știri Reuters, citată de New

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit vineri după ce s-a aruncat în faţa unui tren de metrou într-o staţie din Sectorul 3 al Capitalei

Ziarul Financiar acum 2 ore
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 5:20, când trenul intra în staţie. Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au fost alertaţi imediat. La faţa locului au intervenit rapid echipaje de poliţie, pompieri de la ISU-BIF şi

DNA Inspector din cadrul DGAF și o femeie de afaceri, reținuți de procurori

Ziua Constanta acum 33 minute
Un inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a fost reținut de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 3.000 de euro pentru a interveni în favoarea unei firme sancționate în urma unui

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

19°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°