Încă puţin şi-mi dădeau lacrimile. După două ore de spălat, apretat şi parfumat, hainele profesorului de la Jean Monnet au ieşit alb-strălucitoare din capodopera de presă de duminică seara de la B1 TV realizată de maestrul Ion Cristoiu. Dar memorabil nu a fost modul în care s-a scâncit profesorul despre care ai fi crezut că şi-a petrecut toată viaţa la biserică, unde fireşte usturoi nu se serveşte, sportivul de performanţă care şi-a ratat visul de a fi parte din Generaţia de Aur, dascălul adorat de elevi, deloc naiv (după cum s-a descris mai mereu), ci modul în care a reuşit să-i pledeze cauza avocata sa, Paula Iacob.

Citiţi şi vă cutremuraţi.

“Eu plec de la faptul că la 17 ani, dacă această fată avea 14 ani puteam spune că această fată nu şi-a dat seama când a intrat în camera profesorului, la 17 ani deja ai o posibilitate de a gândi, gândiţi-vă la copiii ăia de 17-18 ani care au murit pe stradă împuşcaţi la Revoluţie. Erau la o vârstă la care au ştiut de ce erau în stradă, vroiau ceva. La fel această domnişoară a ştiut, mie mi se pare extrem de grav că ştiind ceea ce face nu s-a împiedicat să intre în camera profesorului şi ceea ce este mai grav că se plânge după mai multe zile, pentru că iertaţi-mă când sunt lovită de o asemenea întâmplare îngrozitoare, pentru că violul este o îngrozitor pentru o femeie. Mă rog, din experienţa mea profesională am văzut puţine violuri atunci când a fost vorba de un bărbat şi de o femeie, când sunt în grup, evident nu se poate discuta absenţa violului, dar în asemenea cazuri nu am văzut de foarte multe ori, dar să spunem, de vreme ce probele de la început au infirmat ipoteza violului, de vreme ce, era şi o glumiţă cu soţia care lipseşte trei zile de acasă şi îi spune soţului: “Vai, dragă, m-au violat trei zile la rând!”. “Dar nu ai lipsit decât două zile”, îi spune soţul. “Pâi nu că mă duc şi mâine!“. Ei, cam aşa s-a