Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Prunea, chemat la Iaşi pentru preluarea echipei locale de fotbal

Publicat in Adevarul, luni 9 ianuarie 2012 ·

Fostul portar al echipei naţionale Florin Prunea a declarat luni, pentru ProSport, că marţi se va deplasa la Iaşi pentru a discuta preluarea conducerii grupării CSMS Iaşi.

CSMS Iaşi nu are bani să-i rezilieze contractul lui Leo Grozavu

"Normal că Iaşiul este un nume în fotbalul românesc şi de fiecare dată când am venit ca jucător, stadionul era plin şi mă simţeam cu adevărat fotbalist. Este o provocare pentru mine să preiau un club că Poli Iaşi (n.r. - CSMS Iaşi)", a spus Florin Prunea. După retragerea din activitate, Prunea a fost angajat al FRF, în funcţia de şef al departamentului de relaţii internaţionale, apoi a fost manager sportiv la Dinamo Bucureşti şi Astra Ploieşti.

Echipa CSMS Iaşi a rămas fără manager general, după ce Leo Grozavu a fost dat afară de primarul Iaşiului. Astfel, Gheorghe Nichita l-a contactat pe fostul portar al echipei naţionale pentru a veni marţi la Iaşi în vederea preluării echipei de fotbal.

„Cu Florin Prunea am avut o simplă discuţie până acum şi mi-a spus că este disponibil pentru Iaşi. În aceste condiţii, i-am propus să vină la Iaşi să discutăm pe marginea unei posibile veniri la CSMS. Am vorbit şi cu Ionuţ Popa (n.r. antrenorul CSMS), i-am spus despre această variantă şi a fost de acord. Florin Prunea este un om de fotbal cu o carte de vizită impresionantă şi cu siguranţă venirea sa la Iaşi, în liga a doua, ar fi benefică pentru club. Experienţa lui ne-ar putea ajuta. Totul depinde de el. Urmează ca el să vină la Iaşi pentru a purta discuţii şi cu membrii Comitetului Director", a declarat primarul Gheorghe Nichita pentru Prosport.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Voturi parțiale prezidențiale 2025 Care dintre cei doi candidați a obținut mai multe voturi la 23 August, județul Constanța

Ziua Constanta acum 30 minute
Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale desfășurate duminică, 18 mai 2025, arată că Nicușor Dan a obținut cele mai multe voturi în județul Constanța. Potrivit datelor parțiale, la nivelul județului Constanța, Nicușor-Daniel Dan a obținut 1

Ilie Bolojan a promulgat legea care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian românesc

BusinessMagazin acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, o serie de decrete de promulgare a unor legi importante, printre care cea care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian românesc.

Ploi și vijelii în toată țara. Alerte emise de meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme deosebit de rece, ploi și vijelii în toată țara, pentru zilele de luni și marți. Pentru intervalul luni, ora 10.00, marți, ora 20.00, meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ, la

Un urs a intrat în curtea Mănăstirii Sinaia, care este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din stațiune

Gandul acum o ora
Un urs a intrat, luni, în curtea Mănăstirii Sinaia, anunță autoritățile local, care eu emis un mesaj Ro- Alert. Mănăstirea Sinaia este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din stațiunea de pe Valea Prahovei. „A fost semnalată prezenţa u

Vești bune după alegerile prezidențiale: indicele ROBOR la 3 luni scade la 7,26%!

Gandul acum 19 minute
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât luni la 7,26%, de la 7,39% pe an în ședința precedentă. Datele sunt oficiale și au fost publicate de Banca Națională a R

Aeroportul Otopeni dă în folosinţă o nouă parcare pentru pasageri şi începe construcţia altei parcări cu 4 niveluri

News.ro acum o ora
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale capitalei, anunţă că marţi, 20 mai, va da în folosinţă o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Parcarea, cu 671 noi locuri, este

Vasile Blaga: Sunt convins că George Simion, în ultima săptămână, a făcut tot posibilul să nu iasă preşedinte / Ce spune despre Crin Antonescu

HotNews acum 4 ore
Senatorul PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că românii s-au mobilizat la vot „și datorită greşelilor în lanţ” făcute de George Simion. De asemenea, el a spus că și-a dorit ca în finală să ajungă candidatul coaliției, Crin Antonescu, care „a contrib

Cum apare și care sunt simptomele cancerului de prostată, boala cu care Joe Biden a fost diagnosticat

Libertatea acum 2 ore
Fostul președinte american, Joe Biden, a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer de prostată care s-a extins la oase, a anunțat, duminică, biroul său. Iată cum apare și care sunt simptomele cancerului de prostată, conform Infobae.

Mirabela Grădinaru

Cancan acum 2 ore
Acum s-a aflat! Ce i-a spus Mirabela Grădinaru lui Nicușor Dan la ureche, la scurt timp după ce a câștigat alegerile prezidențiale? Este vorba de un singur cuvânt, dar care are o mare semnificație! Ce a declarat președintele ulterior? Vă prezentăm t

Maia Sandu a discutat la telefon cu Nicuşor Dan: Poate conta pe Republica Moldova

Mediafax acum 53 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, anunţă că a discutat la telefon cu preşedintele ales al României, Nicuşor Dan. „Lam felicitat pentru încrederea oferită de cetăţenii români şi căruia i-am transmis că poate conta pe Republica Moldova. Am co

Vremea

București
acum

21°
lun.

10°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/19°
joi

13°/26°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/19°
mar.

7°/19°
mie.

9°/22°
joi

12°/24°
Constanta
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

9°/19°
mie.

13°/17°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/12°
mar.

5°/16°
mie.

7°/19°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

11°/18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

12°/23°