Antrenorul formaţiei braşovene a declarat luni, la reunirea lotului, că îşi doreşte foarte tare ca în acest an să se salveze cu echipa de la retrogradare şi să îşi prelungească contractul pe cel puţin un an, cu obiective mai îndrăzneţe.
„Este un nou an pe care îl încep cu gânduri bune. Îmi doresc foarte tare să am parte de linişte la FC Braşov, să ne salvăm de la retrogradare şi să îmi prelungesc apoi contractul pe cel puţin un an, dar să avem alte obiective, nu salvarea de la retrogradare. Vreau să ajungem o echipă de temut din campionat, o echipă constantă care să se claseze mult mai sus decât este acum", a declarat Şumudică pentru Mediafax.
Tehnicianul braşovean le promite suporterilor că în retur echipa va arăta altfel şi că jucătorii care vor fi transferaţi la FC Braşov vor ridica nivelul formaţiei. „La FC Braşov vor ajunge doar jucători care ne vor ajuta să creştem în valoare, vor ridica nivelul din punct de vedere al calităţii jocului. Nu mă înşel când este vorba de a aprecia valoarea unui jucător, aşa că am încredere că cei care vin au calitate", a precizat Şumudică.
Marius Şumudică este convins că va fi foarte greu pentru că echipa a pierdut un jucător de bază, pe Alex Chipciu, dar speră ca măcar Marian Cristescu să rămână până în vară.
În perioada 9-25 ianuarie echipa se va antrena la Braşov, iar în perioada 26 ianuarie - 15 februarie se va afla într-un stagiu de pregătire în Antalya, la Belek.