* 0800 801 100 este numărul la care oricine poate sesiza un asemenea caz
De azi, începând cu ora 9.00, oricine vrea să sesizeze Ministerului Educaţiei cazuri de corupţie în sistem are la dispoziţie un telefon gratuit, linia TelVerde 0800 801 100. Aceasta este disponibilă zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-19.00. Această măsură urmăreşte să se faciliteze înregistrarea în timp real a faptelor cu risc de vulnerabilitate la corupţie în sistemul naţional de învăţământ, adică să fie mai simplu de prins cadrele didactice în flagrant. Informaţiile preluate vor fi prelucrate de Comisia de Etică a ministerului şi vor fi puse apoi la dispoziţia Corpului de Control al ministrului sau a altor organisme abilitate prin lege.
Introducerea serviciului TelVerde este parte integrantă a proiectului "Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi responsabilizare", finanţat prin Fondul Social European. * 0800 801 100 este numărul la care oricine poate sesiza un asemenea caz
De azi, începând cu ora 9.00, oricine vrea să sesizeze Ministerului Educaţiei cazuri de corupţie în sistem are la dispoziţie un telefon gratuit, linia TelVerde 0800 801 100. Aceasta este disponibilă zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-19.00. Această măsură urmăreşte să se faciliteze înregistrarea în timp real a faptelor cu risc de vulnerabilitate la corupţie în sistemul naţional de învăţământ, adică să fie mai simplu de prins cadrele didactice în flagrant. Informaţiile preluate vor fi prelucrate de Comisia de Etică a ministerului şi vor fi puse apoi la dispoziţia Corpului de Control al ministrului sau a altor organisme abilitate prin lege.
Introducerea serviciului TelVerde este parte integrantă a proiectului "Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi responsabilizare", finanţat prin Fondul Social European.