Fostul antrenor al Stelei, Walter Zenga, a fost foarte aproape în aceste zile de a-şi îndeplini visul, adică să preia în sfârşit o echipă de Serie AAC Parma, care l-a demis pe Franco Colomba după umilinţa cu Inter, 0-5, i-a propus postul actualui antrenor al lui Al Nasr, dar, culmea, acesta a refuzat. Iar motiv oferit de fostul mare portar al Italiei a fost unul surprinzător şi o are în centru pe soţia sa româncă, Raluca.
"Mulţumesc celor ce s-au gîndit la mine, mulţumesc pentru toate mesajele de încurajare. Mi-ar face plăcere să mă întorc în Italia, iar să mă ocup de Parma ar fi o onoare şi un privilegiu. Dar e complicat să accept. "Sînt două piedici. 1. Sunt sub contract cu Al Nasr pînă la sfîrşitul lunii iulie 2012; 2. Soţia mea, Raluca, va naşte peste două luni un băiat", a fost răspunsul şocant dat de Zenga.
Având în vedere că Raluca Zenga ar fi putut naşte foarte bine şi în Italia, unele voci spun că de fapt, Zenga este foarte încântat de salariul pe care îl încasează la arabi şi nu vrea să renunţe la el pentru a risca în Serie A.
Astfel, Parma va alege un antrenor dintre Pietro Leonardi, Luigi Del Neri şi Roberto Donadoni.