Vacanţa jucătorilor de la Şahtior Doneţk se va încheia miercuri, iar peste încă o săptămână, echipa va intra în stagiile de pregătire. După o săptămână la Dubai, ucrainenii vor merge în Spania şi apoi în Antalya, urmând să joace primul meci oficial în noul an pe 3 martie.
Şahtior Doneţk se află pe locul doi în Ucraina, la doar un punct în spatele lui Dinamo Kiev, dar mai are la dispoziţie zece etape pentru a recupera şi a câştiga un nou titlu de campioană. Până la prima dintre ele, care va avea loc pe 3 martie, "minerii" se vor reuni poimâine şi apoi vor efectua trei stagii de pregătire în acestă iarnă: Dubai (17 - 24 ianuarie), Spania (27 ianuarie - 7 februarie), unde vor participa şi la "Copa del Sol", şi Antalya.
Ar pierde cantonamentele şi o etapă
Astfel, în cazul în care va deveni realitate cel mai pesimist scenariu al medicilor de la Spitalul Universitar de Urgenţă, respectiv două luni de repaos pentru Mircea Lucescu, acesta nu va putea însoţi echipa în niciunul dintre cantonamentele programate în această iarnă şi nici nu va putea sta pe bancă la meciul de acasă cu Dnepr, din etapa a 21-a, prima din cele zece rămase până la finalul acestei ediţii de campionat.
Vacanţa jucătorilor de la Şahtior Doneţk se va încheia miercuri, iar peste încă o săptămână, echipa va intra în stagiile de pregătire. După o săptămână la Dubai, ucrainenii vor merge în Spania şi apoi în Antalya, urmând să joace primul meci oficial în noul an pe 3 martie.
Şahtior Doneţk se află pe locul doi în Ucraina, la doar un punct în spatele lui Dinamo Kiev, dar mai are la dispoziţie zece etape pentru a recupera şi a câştiga un nou titlu de campioană. Până la prima dintre ele, care va avea loc pe 3 martie, "minerii" se vor reuni poimâine şi apoi vor efectua trei stagii de pregătire în acestă iarnă: Dubai (17 - 24 ianuarie), Spania (27 ianuarie -