Prigoana la adresa greco-catolicilor nu a încetat odată cu răsturnarea regimului comunist în 1989.
6 ianuarie 2012. Papa Benedict al XVI-lea anunţă lista prelaţilor care vor fi înălţaţi, în cadrul următorului Consistoriu, la rangul de cardinal. Este cea mai înaltă demnitate ecleziastică, după cea de Sfânt Părinte, pe care o poate dobândi un slujitor al Bisericii Catolice. Printre cei 22 de nominalizaţi se numără şi Preafericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major de Alba Iulia şi Făgăraş. Povestea sa, pe care v-am prezentat-o ieri în „Adevărul", este o adevărată pildă de viaţă, care merita încununată cu titlul de „Prinţ al Bisericii".
Vestea este îmbucurătoare mai întâi pentru greco-catolici, care-şi văd astfel cel de-al treilea păstor îmbrăcat în „purpură", după martirii Iuliu Hossu şi Alexandru Todea. Decizia de la Vatican înseamnă, de asemenea, un semn de recunoştinţă pentru credinţa greu încercată de-a lungul veacurilor a milioane de români. De la reprezentanţii Şcolii Ardelene, care au reînviat sentimentul apartenenţei la aceeaşi limbă şi acelaşi neam, până la revoluţionarii paşoptişti şi făuritorii Marii Uniri sau, mai aproape de noi, liderii ţărănişti care au înfruntat „teroarea roşie", ca Iuliu Maniu ori Corneliu Coposu.
Însă mai semnificativă mi se pare altă conotaţie a ştirii. Aceea pe care o dobândeşte dacă o citim în lumina tribulaţiilor pe care trebuie să le sufere şi astăzi Biserica Română Unită cu Roma. Căci prigoana la adresa greco-catolicilor, de care au avut parte încă de pe vremea dominaţiei austro-ungare, nu a încetat odată cu răsturnarea regimului comunist în 1989. Ca să constatăm asta nu trebuie să ne întoarcem prea mult înapoi. E de ajuns să reamintim doar două informaţii asupra cărora presa nu a zăbovit aproape deloc.
29 septembrie 2009. Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române dădea publicităţii un comunicat în
