Membrii trupei sunt protagoniştii reportajului fotografic „’77Craiova - Ultimul concert“. Imaginile cu ei sunt realizate în urmă cu 35 de ani, cu puţin timp înainte de fuga în Occident, ascunşi în boxe.
Zeci de fotografii din concertul Phoenix de pe 20 mai 1977, de la Craiova, au ajuns deja pe simezele Galeriei Arta din Craiova, iar organizatorii expoziţiei spun că, deşi vernisajul va avea loc miercuri, 11 ianuarie, e din ce în ce mai mare numărul celor care se opresc şi le mărturisesc că s-au numărat printre spectactori.
„Ne-am gândit ca în ziua deschiderii oficiale a expoziţiei să punem la dispoziţia celor care îi vor trece pragul un caiet în care să scrie impresii de la concertul din ‘77“, ultimul după cum ne spunea Nicu Covaci, înainte de «îmbarcare» în boxele Marshall spre Occident“, a spus Dorian Delureanu, unul dintre organizatorii evenimentului. Potrivit acestuia, Nicu Covaci a fost plăcut surprins să afle de expoziţie.
„A fost chiar emoţionat. Nu se gândea că mai răsare o sămânţă care să vorbească despre Pheonix aşa cum era în trecut. În imagini apar Nicu Covaci, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Mircea Baniciu, Josef Kappl, Erlend Krauser, în Epoca de Aur“, a mai spus Delureanu.
Din sertarul cu amintiri
Fiecare dintre fotografiile prezentate publicului spune povestea concertului din 20 mai 1977. Phoenix venise la Craiova pentru două reprezentaţii la Grădina de vară a cinematografului Patria. La cea de la ora 17.00, ajungea şi fotograful Victor Boldâr, care purta mereu asupra sa aparatul foto. Atunci avea în plus şi un film în buzunar.
„Vrând, nevrând, am ajuns la concert, cu fiul meu, care avea 16 ani. Oarecum am fost invitatul lui. Şi dacă tot aveam aparatul am făcut ce fac întodeauna. Nu am cunoscut personal niciunul dintre membrii trupei, nu mi-a pozat niciunul, toate sunt instantanee“, a mărturisit Vict