Una dintre cele mai plăcute surprize din acest sezon de Premier League este parcursul lui Newcastle United, dar mai ales evoluţiile atacantului senegalez, Demba Ba.
Jucătorul de 26 de ani a marcat până acum 15 goluri în 20 de meciuri de Premier League şi a atras atenţia marilor cluburi cu bani din Anglia. Cea mai interesată de achiziţionarea lui Ba este însă Tottenham Hotspurs, dar există o mare diferenţă de bani între cerere şi ofertă, care duce la un scandal între cele două cluburi.
Mai exact, managerul londonezilor, Harry Redknapp, spune că Newcastle cere ilegal 15 milioane de lire pe Demba Ba, deşi jucătorul are o clauză în contract care prevede că poate pleca la orice echipă plăteşte 8 milioane de euro.
"Nu ştiu de c Newcastle vrea 15 milioane pe Ba. Eu am informaţii că are o clauză în contract prin care poate pleca pe mai puţin de şapte. Ceva nu e în regulă", a declarat Redknapp, care doreşte să acopere prin venirea lui Ba eventuala plecare a lui Pavliucenko.
"Mă flatează interesul celorlalte echipe pentru mine, dar eu sunt la Cupa Africii şi voi discuta despre o eventuală plecare abia când mă voi întoarce. Nu ştiu însă dacă vreau să părăsesc pe Newcastle", a afirmat enigmatic Demba Ba.