Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Reorganizarea administrativ-teritorială, o prioritate pentru 2012

Publicat in Romania Libera, luni 9 ianuarie 2012 · ·

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că reorganizarea administrativ-teritorială rămâne o prioritate pentru 2012, menţionând că dacă în acest moment nu există susţinere în coaliţie pe această temă, nu înseamnă că nu se poate ajunge la o modalitate de promovare, relatează Mediafax.

"Reorganizarea administrativ-teritorială rămâne prioritate pentru 2012", a spus Emil Boc.

Întrebat cum va îndeplini PDL acest obiectiv, având în vedere că nu există susţinere în coaliţie, Emil Boc a spus: "Dacă nu există nu înseamnă că nu poate exista. Acest lucru s-a demostrat pentru foarte multe proiecte de lege. Am reuşit în urma negocierilor şi discuţiilor să găsim forma şi modalitatea de promovare".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că nu va renunţa la ideea unei legi a reorganizării administrative, care să fie aprobată pănă la alegerile care vor avea loc la sfârşitul anului şi care să fie aplicată treptat, până în 2016.

"Un element al modernizării României este reorganizarea administrativ-teritorială şi vă mărturisesc că această idee a primit o ripostă puternică din partea partidelor politice, chiar şi a societăţii civile, dar, anul acesta, nu voi renunţa la ideea ca, până la alegerile legislative din luna noiembrie, vom putea avea o lege a reorganizării administrativ-teritoriale, care să intre într-un proces de implementare în ciclul electoral următor 2012-2016, urmând ca implementarea completă să fie la sfârşitul anului 2016", a declarat preşedintele Băsescu.

El a spus că actuala organizare administrativă a teritoriului a devenit "o frână" în calea dezvoltării României moderne şi că nimeni nu are o viziune regională.

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că reorganizarea administrativ-teritorială rămâne o prioritate pentru 2012, menţionând că dacă în acest moment nu există susţinere în coaliţie pe această temă, nu înseamnă că nu se poat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis își retrage candidatura la șefia NATO. România îl va susține pe Mark Rutte

Press Alert acum 41 minute
Klaus Iohannis, Mark Rutte și Nicolae Ciucă Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că își retrage candidatura pentru șefia NATO. Ca urmare, România va sprijini candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO. Deciziil

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 50 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Două variante de lucru, agreate în şedinţa coaliţiei: Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în data de 15 septembrie sau 29 septembrie / Decizia finală va fi luată marţi - surse

News.ro acum o ora
Coaliţia de guvernare a decis, joi, două variante de lucru privind calendarul alegerilor prezidenţiale, şi anume ca primul tur să fie pe 15 septembrie sau pe 29 septembrie. Decizia finală urmează să fie luată marţi, au precizat surse politice. Lider

Accident feroviar la Tuzla după ce un tren cu 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Traficul este închis VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Un accident feroviar a avut loc, joi, 20 iunie, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite. ”În autovagonul CFR se aflau 40 de persoane

BNR a obţinut un profit de 2,4 mld. lei în 2023, mai mult decât dublu faţă de 2022

Mediafax acum o ora
BNR a raportat pentru anul 2023 un profit de 2,4 mld. lei, mai mult decât dublu faţă de câştigul din 2022. Câştigul băncii centrale scăzuse la 1,08 mld. lei în 2022, după ce atât pentru 2020, cât şi pentru 2021, BNR a raportat profituri de circa 2 m

UPDATE - Olt: O fetiţă de şase ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Balş / Victima a fost transportată la spital / Precizările medicilor

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de şase ani a căzut, joi, de la etajul patru al unui bloc din Balş, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Fratele lui Radu Mazăre scapă de pușcărie. Judecătorii au decis eliberarea condiționată a lui Alexandru Mazăre

Ziare.com acum 46 minute
Judecătoria Medgidia a admis, joi, 20 iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă. Decizia

Dosarul lui Mario Iorgulescu, trimis la rejudecare

Mediafax acum 31 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, joi, recursul în casaţie formulat de Mario Iorgulescu la sentinţa de 13 ani şi 8 luni de închisoare. Dosarul e trimis la rejudecare. Fiul lui Gino Iorgulescu primise condamnare după ce ar fi ucis un tânăr

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 4 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

35°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°