Trei persoane, între care un poliţist de la Secţia 19 din Capitală şi tatăl acestuia, au fost reţinuţi, luni, de Poliţia Costeşti (Argeş), după ce au tâlhărit un bărbat de 41 de ani, căruia i-au furat aproximativ 10.000 de lei, incidentul având loc pe un câmp din afara localităţii argeşene Slobozia
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, Mădălina Bălănescu, bărbaţii, cu vârste de 29 de ani, 41 de ani şi 56 de ani, doi dintre ei din Bucureşti, iar al treilea din comuna Slobozia, au tâlhărit un bărbat de 41 de ani cu care aveau probleme mai vechi.
Acesta a reclamat Poliţiei că cei trei l-au agresat, după care l-au tâlhărit de 10.000 de lei.
Conform sursei citate, poliţiştii au stabilit că cei trei i-au luat victimei suma de 9.250 de lei. Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti şi urmează să fie duşi la Judecătoria Costeşti cu propunerea de arestare preventivă pentru tâlharie şi lipsire de libertate.
Surse judiciare afirmă că Floricică Adrian, unul dintre atacatori, cel în vârstă de 29 de ani, este subinspector la Secţia 19 Poliţie Bucureşti, iar bărbatul de 56 de ani care a participat şi el la tâlhărie este tatăl poliţiştului.
Aceleaşi surse afirmă că între atacatori şi bărbatul tâlhărit existau probleme mai vechi, victima datorându-le celor trei o sumă de bani provenită din transzacţii cu cereale.
În 7 ianuarie, cei patru bărbaţi s-au întâlnit în faţa unui bar din localitatea Slobozia (Argeş), de unde ar fi mers cu o maşină pe un câmp din afara comunei, unde a avut loc tâlhăria, mai spun sursele citate.
Trei persoane, între care un poliţist de la Secţia 19 din Capitală şi tatăl acestuia, au fost reţinuţi, luni, de Poliţia Costeşti (Argeş), după ce au tâlhărit un bărbat de 41 de ani, căruia i-au furat aproximativ 10.000 de lei, incidentul având loc pe un câmp din afara localităţii argeşene Slobozi