Stromajer + Vranjes = jumătate de milion de euro
În această iarnă de la Pandurii a plecat Vlad Chiricheş. Tot la capitolul plecări ar trebui puşi şi jucătorii plavi Stojan Vranjes şi Jaka Stromajer. Cei doi nu mai sunt primiţi în lot din diferite motive, aşa că au fost puşi pe lista de transferuri. Deocamdată, jucătorii au fost înştiinţai că nu mai intră în vederile lui Petre Grigoraş sugerânduli-se să-şi caute echipe în altă parte.
Unu dispărut fără urmă, altul îşi caută echipă
Deşi au fost două piese importante din angrenajul pandurilor, Stromajer şi Vranjes au căzut în dizgraţie. Cei doi nu sunt incluşi în lotul de jucători care este aşteptat miercuri la reunire, iar preşedintele executiv Eugen Pârvulescu aşteaptă să vadă cum îşi vor rezolva problemele cei doi. Din punctul de vedere al oficialului de la Pandurii lucrurile sunt cât se poate de clare, cei doi nu mai pot juca la Târgu-Jiu. „De la Vranjes aşteptăm să vedem ce echipă îşi va găsi. Are hârtie la mână şi poate să meargă la orice echipă vrea. În privinţa lui Jaka cred că o să-l suspendăm. Nu dăm efectiv de el. Am ceva oferte pentru el, dar nu dau de el, şi-a schimbat şi numărul de telefon. Ar fi ceva oferte pentru Jaka din prima ligă, însă dacă va continua să stea ascuns atunci nu avem ce face. Dacă stă acasă acolo rămâne. El e jucător profesionist şi trebuie să joace. Să nu uite că viaţa de fotbalist e scurtă”, a comentat Eugen Pârvulescu.
„Nu suntem casă de binefacere”
Nu doar Vranjes a primit verde din partea conducerii de la Pandurii să-şi caute echipă ci şi Stromajer. Acesta a fost în vizorul lui Gigi Becali, dar cum stelistul nu a dat de sloven tranzacţia a picat. Pe cei doi, gorjenii intenţionează să obţină bani frumoşi. Astfel, Vranjes a fost cotat la 350 de mii de euro, sumă care ar putea fi în final negociată. La Stromajer suma de transfer ar fi undeva la 200 de mii