A început un nou an şi, psihologic, iluzia că este un nou început... Numai că, din cauza mahmurelii şi indigestiei generalizate în care s-a pomenit cea mai mare parte a naţiunii civice moldoveneşti odată cu „odihnitul" pe nou şi pe vechi, ne vom da seama despre ce fel de început a fost... la anul.

Ce dorinţe ar trebui să avem pentru acest an? În afară, desigur, de „pace, sănătate, fericire, numai bine, mulţi bani, când va fi să fie mai rău, aşa să fie..." ş.a.m.d. Adică în afară de ceea ce nu va fi decât într-o măsură ridicol de mică faţă de cât ar fi bine să fie pentru o majoritate a populaţiei.

Eu, personal, aş ura tuturora o capacitate mai mare de admiraţie sănătoasă, o pricepere de a admira şi motive clare pentru aşa ceva.

Mi-aş dori să mă ştiu în ţara în care, de exemplu, aş admira cetăţeanul mediu că nu mai plăteşte de vreo 40 de ori mai puţin din veniturile sale pentru educaţie, decât pentru răcituri, salata olivie, sarmale, borşuri, frigărui, scrumbie, piroşte, plăcinte.... adică pentru „tăti" pe care le avem de acest fel... (necesare şi astea, o spun cu tot apetitul, dar fără posibilitatea de a le admira ca investiţie în viitor).

Mi s-ar balona pieptul de admiraţie pentru cineva care ar propune descurajarea a tot felul de sărbători, în favoarea unui cult al muncii măcar comparabil cu cel dominant acum - al lenei ambalate în vaiete despre viaţa grea, al lipsei de măsură, lipsei de bun gust şi de cumpătare. În multe, dacă nu în toate, şi în ale hodinitului în primul rând.

Aş aplauda în sinea mea pe cel care ar reaminti cu destulă convingere în voce şi acţiuni că rostul sărbătorilor a fost pocit şi că acestea, deseori o pacoste acum, ar trebui cumva readuse la tâlcul lor firesc... Apropo, cât de mult mi-ar aerisi pieptul o apreciere faţă de cei care ar lăsa etnograficul la locul şi în puritatea lui de altădată şi nu ar maimuţ