Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alis Grasu: Prin proiectul legii sănătăţii, sistemul public de urgenţă va dispărea în doi ani

Publicat in Gandul, luni 9 ianuarie 2012 ·

Sistemul public de urgenţă, integrat şi bine pus la punct va dispărea în doi ani prin noul proiect al legii sănătăţii din cauza concurenţei neloiale şi incorecte dintre public şi privat, operatorii comerciali făcând servicii limitate în funcţie de banii pe care îi au.

"Legea 95/2006 este permisivă lăsând deschis accesul operatorului comercial într-o anumită partea a sistemului de urgenţă, respectiv consultaţii de urgenţă la domiciliu şi trasporturi. În schimb, operatorul comercial nu poate participa, prin legea sănătăţii din 2006 la preluarea cazurilor grave şi foarte grave în situaţii de calamitate şi dezastre şi accidente cu victime multiple", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, dr. Alis Grasu.

Aceasta a spus că în Bucureşti, în 2010, operatorii privaţi au efectuat 36.623 de consultaţii la domiciliu, iar în 2011 - 34.516, pentru că pentru atâtea au dat echipaje.

"Atât au avut buget, atât au lucrat. În schimb, ambulanţa publică a lucrat indiferent dacă a primit banii sau nu, peste program şi cu un deficit de personal consistent", a mai spus managerul SABI.

SABI are un deficit de 26 la sută de personal faţă de numărul de posturi aprobat în statul de funcţii şi 40 la sută deficit de personal faţă de normativul de personal, a adăugat medicul Alis Grasu.

"Cu toate acestea, activitatea SABI se desfăşoară fără întreruperi, fondurile primite de la Casa de Asigurări de Sănătate fiind mai mici decât deconturile. Altfel spus, Casa de asigurări de sănătate decontează numai ceea ce se contractează, dar solicitările realizate sunt mereu mai mari. Mai concret, avem contract spre exemplu, pentru trei milioane de solicitări, dar primim cu 500 de solicitări mai mult. Credeţi că ne-am putem opri la cele trei milioane de solicitări contractate şi să refuzăm solicitările care vin peste această cifră? Nu, n

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 38 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 55 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 55 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 32 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°