Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Oltean: Obiectivele PDL privind recâştigarea procentelor pierdute vor presupune un efort formidabil

Publicat in Curierul, luni 9 ianuarie 2012 ·

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat sâmbătă că PDL şi-a propus, anul acesta, găsirea unei strategii care să-i asigure recâştigarea simpatiei electorale pentru a putea recupera cele 10-12 procente pe care le-a pierdut, obiectiv care va presupune "un efort formidabil", citează Mediafax. Ioan Oltean a spus într-o conferinţă de presă că, în plan politic, PDL şi-a propus pregătirea cu seriozitate a alegerilor locale şi parlamentare din toamna acestui an şi găsirea unei strategii care să-i asigure recâştigarea simpatiei electorale, pentru a câştiga alegerile şi a continua actul guvernamental pe o perioadă de încă patru ani. Întrebat câte procente are partidul de recuperat, Oltean a spus că PDL a plecat de la 35 la sută, iar acum se află la "21, 22, 23 de procente maxim". "Ca să ajungem la 30-35 la sută, mai avem de recuperat 10-12 procente, ceea ce nu e nici foarte mult, nici foarte puţin", a spus Oltean. Întrebat cum va recupera PDL procentele pierdute, Oltean a răspuns că va încerca să menţină în România o stare de echilibru, să gestioneze corect situaţia în aşa fel încât ţara să nu mai treacă printr-o criză economică.

Întrebat dacă "recâştigarea simpatiei electorale" presupune şi majorări de salarii şi pensii, Ioan Oltean a spus că este posibil acest lucru dacă va exista creştere economică în prima parte a anului. "Dacă economia, în prima parte a anului, va avea creşterea economică care să permită acest lucru, vom face o asemenea mişcare financiară. Numai dacă vom avea creştere economică. Altfel nu ne putem permite. Cu riscul de a ne menţine la un anumit procent nu foarte ridicat", a declarat Oltean. În ceea ce priveşte sfaturile de la consultanţii politici, Ioan Oltean a spus că este puţin probabil ca PDL să apeleze la firme din Israel şi America, deoarece acestea cer "o căruţă de bani" şi că probabil partidul va apela la o firmă din România. "

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 14 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 11 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 29 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 28 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 29 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°