Povestea celor 15 minute petrecute de Ovidiu Ioanițoaia în rezerva ocupată de Mircea Lucescu la Spitalul Universitar. Duminică dimineaţă, în jur de ora 8. Bucureștiul încă mai moţăie, dar la Spitalul Universitar arde. Ca de obicei, ambulanţele se ţin una după alta. La rezerva în care e internat Mircea Lucescu, ascunsă la capătul unui culoar de pe etajul 2, se ajunge anevoie. Îţi trebuie două aprobări pentru a-l vizita pe bolnav, din partea unui doctor de la Terapie Intensivă și de la un membru al familiei. Altfel, nu treci de bodyguarzii ce-ţi blochează drumul din 5 în 5 metri.

Soția în schimbul 3

Obţin amîndouă aprobările. De la medicul primar Andrei Geor gescu, șeful Unităţii de Primiri Urgenţe, care mă va marca om la om, și de la Neli Lucescu, ultima luată pe telefonul interior. Mobilul doamnei Lucescu, ca și celularele lui Mircea de Ucraina, sînt închise din ziua nefericitului accident.

Tocmai pentru că-i devreme, deschidem ușa camerei cu sfială. Observ însă că nu scrie nimic pe ea, n-are nici un număr, nici o tăbliţă. Neli ne întîmpină zîmbind, dar trasă la faţă. A fost schimbul 3, cum g lume ș t e , adică a petrecut noaptea într-un fotoliu la capătul patului în care se află, legat la o sumedenie de aparate, soţul său. Reputatul tehnician lasă impresia că doarme. Oricum, ţine ochii închiși. La rîndu-i, doamna se pregătește de plecare: “Pe la 9:30 va veni Răzvan, iar eu voi merge să trag un pui de somn. Mă voi întoarce spre seară”.

Ca un cosmonaut

Învelit doar cu un cearșaf și gol de la brîu în sus, Mircea Lucescu pare un cosmonaut. Senzorii care-i acoperă pieptul sugerează niște decoraţii. Respiră ușor, dar susţinut de oxigen. Doctorul Georgescu privește monitorul și zice “e bine, parametri normali, temperatură sub 37, tensiune 9 cu 6, puls 85. În plus, nu mai apare atîta sînge pe dren. Probabil totuși că se va recurge, pentru eva