Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Marin: "Să nu dăm ca sigură plecarea lui Borcea"

Publicat in Adevarul, luni 9 ianuarie 2012 ·

Cristi Borcea a anunţat că se retrage de la Dinamo, dar fostul antrenor al "câinilor", Ion Marin, nu este convins că preşedintele executiv va pleca de la Dinamo.

"Am văzut, Cristi a anunţat că se retrage. Eu zic că nu trebuie să tragem nişte concluzii acum şi să dăm ca sigură plecarea sa. Eu zic să mai avem răbdare că lucrurile nu sunt aşa de simple cum au fost prezentate. E vorba de foarte mulţi bani, acţiuni, implicare la echipă, mai ales că el vrea să prelungească contractele unor jucători. Or să fie nişte discuţii între cei trei acţionari, ele nu vor fi multe şi deloc uşoare", a declarat Ion Marin pentru Sport Total FM.

"Eu am învăţat un lucru, că niciodată nu se vor lămuri problemele între doi oameni, unul în America şi unul în România şi să încercăm să le punem la punct prin televiziune. Sunt nişte oameni de conducere, trebuie să fie foarte atenţi la declaraţiile pe care le dau, pentru că odată ce s-au urcat în barca asta, au făcut-o în baza unei înţelegeri.

Eu am înţeles că echipa va demara mâine pregătirile. Eu am fost plecat, dar am urmărit. Eu am avut impresia că Dinamo a avut linişte, n-a mai sărit nimeni la gâtul antrenorilor, antrenorii nu s-au mai luat de nimeni, jucătorii au stat în locul lor şi şi-au văzut de treabă şi iată rezultatele. Dacă vor să le păstreze trebuie să restabilească rapid acest echilibru.

Eu am înţeles că Liviu a cerut îmbunătăţirea lotului pe două poziţii, îşi doreşte doi jucători. Va căuta să găsească probabil un înlocuitor pentru Torje, dar noi speculăm acum. Eu zic că daca Dinamo îi aduce lui Liviu cei doi jucători şi se evită scandalurile, eu cred că Dinamo are şanse să câştige titlul. Eu cred însă că returul va fi unul de foc pentru că Steaua se întăreşte, Vasluiul are un cuvânt foarte mare de spus, Clujul are un cuvânt mare de spus şi aşa mai departe", a mai adăugat Ion Marin.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 8 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°