* doar 30% dintre elevii şcolilor în care învaţă aceşti copii ajung să termine opt clase, în cele mai multe cazuri pentru că părinţii se opun educării lor
* cu toate acestea, DGASPC spune că interesul SUPERIOR al copilului este rămânerea în familie * psihologii atrag atenţia că un copil maltratat la vârste mici este iremediabil afectat * neoficial, reprezentanţii statului spun că nu au bani să protejeze copiii, însă calcule sumare pe termen lung arată eficienţa protejării acestor copii * 15% dintre puşcăriaşi sunt analfabeţi sau au mai puţin de opt clase * pentru un puşcăriaş se cheltuie 220 de milioane de lei pe an, iar pentru un copil la un asistent maternal doar 120
Copiii-monedă. Copii care atât reprezintă pentru părinţii lor: un fişic de monede cu care să-şi cumpere băutura, ţigările şi, eventual, mâncarea. Cerşesc, sunt murdari, scormonesc prin gunoaie, apoi lasă totul împrăştiat. Sunt violenţi, sălbăticiţi. La şcoală, în cazul în care ajung acolo, profesorii se chinuie să-i educe şi să le aline suferinţa, însă doar pe câţiva reuşesc să-i salveze, pentru că ceea ce se construieşte ziua dispare noaptea. Totul pare zadarnic, fiindcă părinţii acestor copii nu numai că nu-i ajută, ci dărâmă tot ceea ce construieşte şcoala. De cele mai multe ori nici nu-i lasă la ore, nu-i îmbracă, nu-i hrănesc. Iar în aceste condiţii, cei mai mulţi ajung marginalizaţii societăţii. Crescând alături de oameni violenţi, leneşi şi cerşetori, copiii învaţă să fie la fel. Ne spunem că problemele lor nu ne privesc, însă societatea le este datoare. Nu ei şi-au ales părinţii. Nu a fost dorinţa lor să aibă părinţi oligofreni, alcoolici, violenţi. S-a întâmplat. Au venit pe lume, iar noi acum suntem datori să-i ocrotim, nu să ne purtăm la fel ca părinţii care-i condamnă la ignoranţă.
Există o lege care, oficial, îi ocroteşte. În realitate, însă, ea este ambiguă şi în multe caz
